money.ro

Subiect

Investitii

100 articole

Fitch menține România în categoria recomandată investițiilor. Evităm retrogradarea la „junk”, dar avertismentul rămâne: datoria crește, politica este instabilă, iar reformele întârzie
ActualitateCatalina Mares

Decizia era așteptată de piețe și reprezintă o gură de oxigen pentru autorități, într-un moment în care România traversează simultan o criză politică, o consolidare fiscală dificilă și o perioadă de presiuni asupra sistemului energetic și economiei.

Realismul geopolitic din spatele noului val de investiții în gaze și LNG
OpiniiOana Ijdelea

Realismul geopolitic din spatele noului val de investiții în gaze și LNG

Cu cât Uniunea Europeană avansează mai hotărât spre neutralitatea climatică, cu atât descoperă că prima condiție a unei tranziții reușite nu este viteza decarbonizării

Americanii își extind rapid investițiile în România. Al doilea proiect major de stocare a energiei
ActualitateCatalina Mares

Americanii își extind rapid investițiile în România. Al doilea proiect major de stocare a energiei

România, una dintre cele mai atractive piețe pentru baterii

USR vrea să mute atribuţiile Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior la MAE, invocând costuri şi suprapuneri administrative
ActualitateMoney.ro

România poate majora cu 1 miliard de euro capitalul Băncii de Investiții și Dezvoltare
Europa2eu.brussels

Comisia Europeană a aprobat măsuri de ajutor de stat prin care România poate majora cu 1 miliard de euro capitalul...

CEPS avertizează că sănătatea primește prea puțin loc în strategia globală de investiții a Uniunii Europene
Europa2eu.brussels

CEPS avertizează că sănătatea primește prea puțin loc în strategia globală de investiții a Uniunii Europene

Un raport CEPS arată că sănătatea reprezintă mai puțin de 10% din proiectele emblematice Global Gateway, deși Uniunea Europeană o...

Uniunea Europeană vede Beninul ca poartă de investiții, securitate și energie curată în Africa de Vest
Europa2eu.brussels

Uniunea Europeană vede Beninul ca poartă de investiții, securitate și energie curată în Africa de Vest

Uniunea Europeană și Beninul vor să își consolideze parteneriatul în economie, securitate și dezvoltare durabilă, prin investiții în infrastructură de...

Caress Society rezultate 2025: dublarea veniturilor și investiții de 7 milioane de lei
ActualitateCatalina Mares

Caress Society rezultate 2025: dublarea veniturilor și investiții de 7 milioane de lei

Miniștrii de finanțe ai Uniunii Europene susțin strategia Băncii Europene de Investiții pentru energie, tehnologie și apărare
Europa2eu.brussels

Miniștrii de finanțe ai Uniunii Europene susțin strategia Băncii Europene de Investiții pentru energie, tehnologie și apărare

Miniștrii de finanțe ai Uniunii Europene, reuniți în Consiliul guvernatorilor Băncii Europene de Investiții, au susținut strategia grupului pentru creșterea...

Banca Europeană de Investiții aprobă 7,9 miliarde de euro pentru inovare, infrastructură, Ucraina și parteneriate globale
Europa2eu.brussels

Banca Europeană de Investiții aprobă 7,9 miliarde de euro pentru inovare, infrastructură, Ucraina și parteneriate globale

Grupul Băncii Europene de Investiții a aprobat 7,9 miliarde de euro în finanțări noi pentru consolidarea leadershipului tehnologic al Europei,...

Nicuşor Dan, după întâlnirea cu preşedinta Consiliului European pentru Cercetare: Pentru România, este esenţial ca cercetarea şi inovarea să fie tratate ca investiţii strategice în competitivitatea economică, securitatea şi autonomia strategică a Europei

Acord european pentru accelerarea investițiilor în apărare
Europa2eu.brussels

Acord european pentru accelerarea investițiilor în apărare

Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu asupra unor măsuri care scurtează autorizarea proiectelor industriale de apărare,...

Ministrul Finanţelor participă la Reuniunea Eurogrup şi la ECOFIN de la Luxemburg. Întâlniri cu reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii şi ai Fondului European de Investiţii

Banca Europeană de Investiții și Comisia Europeană direcționează 395 de milioane de dolari către firmele palestiniene prin bănci locale
Europa2eu.brussels

Banca Europeană de Investiții și Comisia Europeană direcționează 395 de milioane de dolari către firmele palestiniene prin bănci locale

Banca Europeană de Investiții și Comisia Europeană au lansat implementarea unei facilități de finanțare de 400 de milioane de euro...

Consiliul Uniunii Europene adoptă noile reguli pentru controlul investițiilor străine în sectoare sensibile
Europa2eu.brussels

Consiliul Uniunii Europene adoptă noile reguli pentru controlul investițiilor străine în sectoare sensibile

Consiliul Uniunii Europene a adoptat regulamentul care actualizează cadrul european de verificare a investițiilor străine directe. Noile reguli obligă toate...

Pași uriași către Uniunea Europeană. Republica Moldova va primi sute de milioane de euro de la UE
Europa2eu.brussels

Pași uriași către Uniunea Europeană. Republica Moldova va primi sute de milioane de euro de la UE

Uniunea Europeană a anunțat la Chișinău investiții și inițiative de proiecte de până la 641 de milioane de euro pentru...

Investiții care schimbă fermele și creează exemple pentru comunitățile locale
ActualitateMihnea Ionescu

Investiții care schimbă fermele și creează exemple pentru comunitățile locale

Banca Europeană de Investiții acordă un miliard de zloți platformei poloneze Allegro pentru inteligență artificială și comerț digital
Europa2eu.brussels

Banca Europeană de Investiții acordă un miliard de zloți platformei poloneze Allegro pentru inteligență artificială și comerț digital

Banca Europeană de Investiții a semnat un acord de finanțare de un miliard de zloți cu Allegro, una dintre cele...

MAI:1 miliard de euro prin SAFE pentru siguranţa cetăţenilor, protecţia României şi susţinerea mediului de afaceri/ Printre investiţii, două avioane tactice multirol Leonardo C-27J Spartan NG, 12 elicoptere Airbus H145 şi H160 şi şalupe Search and Rescue

Guvern: Proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 de la Cernavodă se desfăşoară conform calendarului de investiţii agreat de comun acord. AtkinsRealis Canada a oferit asigurări că proiectul va fi finalizat la timp şi va fi un succes pentru România

Executivul a aprobat amendarea acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru continuarea investiţiilor privind protecţia împotriva inundaţiilor / Au fost utilizate aproximativ 99% din fonduri

Banca Europeană de Investiții acordă 150 de milioane de euro pentru investiții verzi și sociale în Mexic
Europa2eu.brussels

Banca Europeană de Investiții acordă 150 de milioane de euro pentru investiții verzi și sociale în Mexic

Banca Europeană de Investiții a semnat un împrumut de 150 de milioane de euro cu Bancomext, banca de dezvoltare a...

Ilie Bolojan: Am convenit cu responsabilii din Energie să lucrăm la modificarea indicatorilor de performanţă pentru toate companiile care nu îşi realizează investiţiile. Nu mai putem continua în acest fel

Dragoş Pîslaru, despre proiectele din PNRR: Noi încercăm acum să ne asigurăm că avem pe zona de grant tot ce ne trebuie ca să absorbim toţi banii. Acest lucru presupune că anumite investiţii care sunt pe grant vor fi diminuate

Parlamentul European aprobă reguli mai stricte pentru investițiile străine în sectoare strategice
Europa2eu.brussels

Parlamentul European aprobă reguli mai stricte pentru investițiile străine în sectoare strategice

Noile reguli fac obligatorie verificarea investițiilor străine în domenii precum apărarea, semiconductori, inteligența artificială, materiile prime critice și serviciile financiare....

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă bugetele pentru 2026: Investiţii majore în infrastructura locală, energie verde şi economie circulară
ActualitateMoney.ro

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă bugetele pentru 2026: Investiţii majore în infrastructura locală, energie verde şi economie circulară

Studiu EY: Investiţiile străine directe în Europa încetinesc, România reia investiţiile cu impact în economie. Proiectele de extindere au devenit dominante
ActualitateMoney.ro

Studiu EY: Investiţiile străine directe în Europa încetinesc, România reia investiţiile cu impact în economie. Proiectele de extindere au devenit dominante

BERD și UE pregătesc investiții rutiere de până la 300 de milioane de euro în Bosnia și Herțegovina
Europa2eu.brussels

BERD și UE pregătesc investiții rutiere de până la 300 de milioane de euro în Bosnia și Herțegovina

Noile măsuri includ o facilitate de pregătire a proiectelor de drumuri, susținută printr-un grant UE de 10 milioane de euro,...

Banca Centrală Europeană cere progrese rapide pentru uniunea bancară și piața europeană a investițiilor
Europa2eu.brussels

Banca Centrală Europeană cere progrese rapide pentru uniunea bancară și piața europeană a investițiilor

Frank Elderson, membru al Comitetului executiv al BCE, a spus la Bruxelles că fragmentarea, nu reglementarea, este principala problemă a...

Ministerul Finanţelor anunţă „investiţii sigure şi dobânzi atractive” de până la 7,50% în cadrul celei de-a cincea ediţie FIDELIS/ Beneficiile pentru donatorii de sânge
ActualitateMoney.ro

Ministerul Finanţelor anunţă „investiţii sigure şi dobânzi atractive” de până la 7,50% în cadrul celei de-a cincea ediţie FIDELIS/ Beneficiile pentru donatorii de sânge

Business Outlook 2026 ajunge la Craiova: Dialog, Investiții și Sustenabilitate
ActualitateCatalina Mares

Business Outlook 2026 ajunge la Craiova: Dialog, Investiții și Sustenabilitate

Comisia pentru dezvoltare cere investiții în țările partenere pentru reducerea migrației neregulamentare
Europa2eu.brussels

Comisia pentru dezvoltare cere investiții în țările partenere pentru reducerea migrației neregulamentare

Comisia pentru dezvoltare a Parlamentului European a adoptat un raport care cere o abordare comună între cooperarea pentru dezvoltare și...

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei și ministrul finanțelor spun că Republica Moldova trebuie să transforme reformele europene în investiții și credibilitate economică

Anca Dragu, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, și Andrian Gavriliță, ministrul finanțelor al Republicii Moldova, au declarat pentru 2EU.brussels că...

Rheinmetall vrea preluarea Șantierului Naval Mangalia. Investiții majore în industria navală și de apărare din România
ActualitateCatalina Mares

Rheinmetall vrea preluarea Șantierului Naval Mangalia. Investiții majore în industria navală și de apărare din România

PMB anunţă marile proiecte de investiţii, după adoptarea bugetului Capitalei: Avem 2,7 miliarde de lei pentru investiţii, ceea ce ne permite să continuăm în forţă proiectele începute, dar şi să începem investiţii noi - FOTO

Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) preia cinci proiecte majore noi de infrastructură rutieră/ Printre ele, autostrada Făgăraş-Braşov, drumul expres Arad-Oradea şi noul pod peste Dunăre Giurgiu-Ruse 2

Compania Naţională Investiţii Rutiere îşi mută sediul într-o clădire unde chiria este „mult mai avantajoasă”/ Anunţul secretarului de stat Horaţiu Cosma: Reducem costuri acolo unde se poate, dar nu reducem ambiţia de a livra infrastructura necesară

Ministerul Finanţelor: Deficitul de cont curent a continuat să crească în 2025, dar într-un ritm redus - 3,4%, faţă de 34,4% în 2024 / Fluxurile de investiţii au crescut cu peste 45% în 2025, ajungând la aproximativ 8,1 miliarde euro

Investiții de peste 70 milioane de euro în două „fabrici AI” în România și supercomputere de ultimă generație
TechFlorian Gheorghe

Bolojan critică Hidroelectrica pentru că „a preferat să facă profituri” şi să aibă „bonusuri de performanţă de 150.000 - 180.000 de euro” în loc de investiţii: Asta ar fi însemnat preţuri cu 20 - 30% mai mici pe piaţa de energie pentru români - VIDEO

Ministerul Finanţelor alocă peste 5,3 miliarde lei pentru investiţii în capacităţi de producţie în România/ Nazare: Este motorul unui sprijin real pentru antreprenori. Le oferim resursele să transforme ideile în unităţi de producţie performante

Uniunea Europeană lansează la Islamabad un forum economic pentru investiții și parteneriate cu Pakistanul
Europa2eu.brussels

Uniunea Europeană lansează la Islamabad un forum economic pentru investiții și parteneriate cu Pakistanul

Uniunea Europeană și Guvernul Pakistanului au inaugurat primul forum economic bilateral de nivel înalt, cu aproximativ 1.000 de participanți. Evenimentul...

Banca Europeană de Investiții accelerează investițiile pentru reconstrucția și securitatea energetică a Ucrainei
Europa2eu.brussels

Banca Europeană de Investiții accelerează investițiile pentru reconstrucția și securitatea energetică a Ucrainei

Banca Europeană de Investiții pregătește noi acorduri cu Ucraina pentru decarbonizare, infrastructură publică și proiecte locale de reconstrucție, în cadrul...

Ministrul Finanţelor, discuţii cu Comisarul european pentru servicii financiare despre dezvoltarea pieţei de capital din România/ Contul european de investiţii, un produs care să faciliteze accesul cetăţenilor la pieţele financiare

Compania Naţională de Investiţii Rutiere anunţă că a fost desemnat constructorul pentru ultimul lot al tronsonului Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni din Autostrada Unirii/ Valoarea contractului, 4,87 miliarde lei fără TVA

Uniunea Europeană și partenerii lansează un fond de obligațiuni verzi care vizează investiții de până la 20 de miliarde de euro
Europa2eu.brussels

Uniunea Europeană și partenerii lansează un fond de obligațiuni verzi care vizează investiții de până la 20 de miliarde de euro

Uniunea Europeană și instituții financiare partenere au semnat Global Green Bond Initiative Fund, un nou instrument public-privat care urmărește să...

Comisia Europeană prezintă Ucraina ca destinație strategică de investiții și anunță noi garanții pentru companii
Europa2eu.brussels

Comisia Europeană prezintă Ucraina ca destinație strategică de investiții și anunță noi garanții pentru companii

La Ukraine Business Summit, Marta Kos a legat viitorul investițiilor în Ucraina de securitatea europeană, lanțurile valorice strategice și un...

Ministrul Economiei: Există şi nemulţumiri legitime ale angajaţilor din indstria de apărare, dar singura soluţie corectă e să atragem investiţii. Dacă nu există bani, nu există locuri de muncă, nu există viitor

Cum poate UE să accelereze investițiile în energie, tema unei dezbateri despre NZIA organizate de Virgil Popescu la Parlamentul European
Europa2eu.brussels

Cum poate UE să accelereze investițiile în energie, tema unei dezbateri despre NZIA organizate de Virgil Popescu la Parlamentul European

O dezbatere organizată de eurodeputatul Virgil Popescu a reunit reprezentanți ai Parlamentului European, ai Comisiei Europene, ai statelor și ai...

Averea lui „Il Luce” – milioanele din fotbal transformate în investiții profitabile. Un imperiu construit discret de familia Lucescu
PeopleFlorian Gheorghe

Autoritatea de Supraveghere Financiară: Primirea celui de-al 24-lea Aviz Formal din cele 25 necesare aderării României la OCDE marchează o etapă majoră în consolidarea cadrului naţional de investiţii şi a climatului investiţional

Proiect de lege privind înfiinţarea conturilor Individuale de Investiţii pentru Pensie (CIIP), depus în Parlament. Horga (PNL): Un mecanism simplu şi eficient prin care fiecare român poate economisi pentru pensie investind pe piaţa de capital

Banca Europeană de Investiții și Eni finanțează cu 500 de milioane de euro o nouă biorefinărie în Italia
Europa2eu.brussels

Banca Europeană de Investiții și Eni finanțează cu 500 de milioane de euro o nouă biorefinărie în Italia

Împrumutul acordat pe 15 ani pentru conversia rafinăriei Sannazzaro de’ Burgondi vizează creșterea producției de biocombustibili avansați și combustibil sustenabil...

Comisarul european Wopke Hoekstra spune că UE trebuie să accelereze investițiile în energie, industrie și adaptare climatică
Europa2eu.brussels

Comisarul european Wopke Hoekstra spune că UE trebuie să accelereze investițiile în energie, industrie și adaptare climatică

Comisarul european Wopke Hoekstra a afirmat la Roma că Uniunea Europeană trebuie să răspundă simultan presiunilor geopolitice, stagnării economice, costurilor...

Adopția AI rămâne redusă în firmele croate, în pofida unui ritm ridicat al investițiilor
Europa2eu.brussels

Adopția AI rămâne redusă în firmele croate, în pofida unui ritm ridicat al investițiilor

Banca Europeană de Investiții și Banca Națională a Croației spun că inteligența artificială va conta tot mai mult pentru competitivitatea...

UE simplifică garanțiile pentru investițiile externe și vrea să mobilizeze mai rapid capitalul
Europa2eu.brussels

UE simplifică garanțiile pentru investițiile externe și vrea să mobilizeze mai rapid capitalul

Consiliul Uniunii Europene a aprobat modificări punctuale ale instrumentului care susține investițiile UE în afara Uniunii, pentru a folosi mai...

UE adoptă reguli comune pentru insolvență, în încercarea de a facilita investițiile transfrontaliere
Europa2eu.brussels

UE adoptă reguli comune pentru insolvență, în încercarea de a facilita investițiile transfrontaliere

Consiliul Uniunii Europene a dat undă verde finală unei noi directive care armonizează elemente-cheie ale procedurilor de insolvență în statele...

Compania Naţională de Investiţii Rutiere: Începe proiectarea pentru încă 64 de kilometri din Autostrada „Unirii” A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ/ Oficiali: Sunt două dintre cele mai dificile loturi de autostradă care vor fi construite în România

EIB extinde finanțarea pentru tehnologie și apărare, cu ținte de 15 miliarde euro și investiții mobilizate de 80 miliarde
Europa2eu.brussels

EIB extinde finanțarea pentru tehnologie și apărare, cu ținte de 15 miliarde euro și investiții mobilizate de 80 miliarde

Banca Europeană de Investiții a aprobat extinderea a două instrumente-cheie pentru tehnologie și apărare, într-o mișcare care urmărește să reducă...

Mark Zuckerberg oprește proiectul Metaverse de 80 de miliarde de dolari. Mută investițiile pe IA
TechFlorian Gheorghe

Mark Zuckerberg oprește proiectul Metaverse de 80 de miliarde de dolari. Mută investițiile pe IA

”Cuba este următoarea”, ameninţă Trump la Forumul de Investiţii FII Priority din Miami. MAGA vrea ”puterea” şi victoria”
ActualitateMoney.ro

”Cuba este următoarea”, ameninţă Trump la Forumul de Investiţii FII Priority din Miami. MAGA vrea ”puterea” şi victoria”

Ilie Bolojan detaliază cum acţionează noii ”băieţi deştepti din energie”: Blochează capacităţi. N-au de gând să facă investiţii, n-au resurse, ci doar le blochează şi vând hârtii / S-au eliberat de opt ori mai multe acorduri de racordare în reţea

Ciprian Şerban: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii primeşte undă verde pentru investiţii majore în infrastructură şi eficientizarea activelor feroviare

Ursula von der Leyen anunță finalizarea acordului UE–Australia, eliminarea tarifelor pentru 100% din comerț și extinderea cooperării în investiții, materii prime și securitate

Președinta Comisiei Europene afirmă că acordul de liber schimb va elimina toate tarifele și restricțiile la export, va liberaliza investițiile...

Liderii UE și partenerii sociali cer investiții urgente pentru competitivitate, energie și locuri de muncă de calitate
Europa2eu.brussels

Liderii UE și partenerii sociali cer investiții urgente pentru competitivitate, energie și locuri de muncă de calitate

Liderii instituțiilor europene și partenerii sociali au convenit la Summitul Social Tripartit că Uniunea trebuie să accelereze investițiile pentru a...

Banca Europeană de Investiții ansează primul sprijin pre-IPO pentru a ajuta o companie europeană să acceseze piețele de capital
Europa2eu.brussels

Banca Europeană de Investiții ansează primul sprijin pre-IPO pentru a ajuta o companie europeană să acceseze piețele de capital

Banca Europeană de Investiții a semnat primul acord de consultanță pre-IPO pentru a sprijini o companie europeană de creștere în...

Facturi mai mici la energie. Decizia Comisiei Europene
ActualitateCatalina Mares

Facturi mai mici la energie. Decizia Comisiei Europene

Comisia Europeană a prezentat un nou pachet energetic care combină o strategie de investiții în energie curată, un set de...

Ministrul Agriculturii, despre situaţia fostului ministru Chesnoiu, în prezent director general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, condamnat la 4 ani de închisoare: Până la o decizie definitivă, nu voi lua măsuri

Profit.ro organizează Maratonul de Educaţie Financiară ediţia a VIII-a - Cum îţi gestionezi veniturile, economiile şi datoriile într-un context economic incert? Cum pot deveni investiţiile accesibile publicului larg?

Parlamentul European aprobă reguli mai armonizate privind insolvența companiilor din UE pentru a sprijini investițiile transfrontaliere
Europa2eu.brussels

Parlamentul European aprobă reguli mai armonizate privind insolvența companiilor din UE pentru a sprijini investițiile transfrontaliere

Parlamentul European a aprobat acordul provizoriu cu statele membre privind armonizarea anumitor standarde de insolvență în Uniunea Europeană, într-o reformă...

Reuniune de lucru la Palatul Victoria pentru accelerarea investiţiilor în sectorul energiei electrice – Ilie Bolojan a cerut scurtarea termenelor de avizare a proiectelor de importanţă naţională/ Până săptămâna viitoare, aşteptate mai multe acte normative

Consiliul UE cere intensificarea eforturilor împotriva sărăciei copiilor și leagă investițiile în bunăstarea acestora de competitivitatea Europei
Europa2eu.brussels

Consiliul UE cere intensificarea eforturilor împotriva sărăciei copiilor și leagă investițiile în bunăstarea acestora de competitivitatea Europei

Consiliul UE a cerut Comisiei Europene și statelor membre să intensifice sprijinul pentru copii, pentru a le crește bunăstarea și...

Banca Europeană de Investiții promite peste 1 miliard euro pentru energie regenerabilă în Africa subsahariană, în sprijinul Mission 300
Europa2eu.brussels

Banca Europeană de Investiții promite peste 1 miliard euro pentru energie regenerabilă în Africa subsahariană, în sprijinul Mission 300

Banca Europeană de Investiții a anunțat un angajament de peste 1 miliard euro pentru finanțarea proiectelor de energie regenerabilă în...

António Costa a declarat 2026 „anul competitivității europene” și fixează ținta finalizării Uniunii Economiilor și Investițiilor până la finalul lui 2027
Europa2eu.brussels

António Costa a declarat 2026 „anul competitivității europene” și fixează ținta finalizării Uniunii Economiilor și Investițiilor până la finalul lui 2027

Președintele Consiliului European cere accelerarea agendei de competitivitate prin finalizarea pieței unice și integrarea piețelor de capital, o „reformă a...

Kyriakos Pierrakakis avertizează că Europa nu își poate permite „mulțumirea de sine” și cere accelerarea uniunii economiilor și investițiilor, cu finanțele digitale și euro digital ca infrastructură de suveranitate

Președintele Eurogrupului leagă criza geopolitică și decalajul de competitivitate al UE de o problemă structurală de mobilizare a capitalului, argumentând...

Profit.ro organizează Maratonul ”Securitate energetică 2026” - Geopolitică, investiţii, tranziţie energetică, Ediţia a II-a. Cum pot fi protejate investiţiile deja asumate în contextul schimbării regulilor

Von der Leyen la Forumul BEI: Europa trebuie să devină mai independentă și mai competitivă, cu investiții în tehnologii curate, apărare și AI
Europa2eu.brussels

Von der Leyen la Forumul BEI: Europa trebuie să devină mai independentă și mai competitivă, cu investiții în tehnologii curate, apărare și AI

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la cel de-al 4-lea Forum al Grupului BEI că Europa trebuie...

Ministrul Finanţelor: Proiectul de buget pentru 2026 este unul realist, dar construit pe un nou nivel record al investiţiilor şi al fondurilor europene atrase în România
ActualitateMoney.ro

Ministrul Finanţelor: Proiectul de buget pentru 2026 este unul realist, dar construit pe un nou nivel record al investiţiilor şi al fondurilor europene atrase în România

Comisia Europeană lansează planul pentru regiunile de frontieră estice, cu accent pe securitate, investiții și coeziune
Europa2eu.brussels

Comisia Europeană lansează planul pentru regiunile de frontieră estice, cu accent pe securitate, investiții și coeziune

Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a prezentat la Bruxelles o Comunicare dedicată regiunilor UE de la frontiera estică, invocând...

Autoritatea bancară a UE spune că băncile sunt mai bine pregătite pentru riscuri IT, dar trebuie să continue investițiile
Europa2eu.brussels

Autoritatea bancară a UE spune că băncile sunt mai bine pregătite pentru riscuri IT, dar trebuie să continue investițiile

Autoritatea Bancară Europeană arată că, după noile reguli privind reziliența digitală aplicate din 2025, supravegherea riscurilor IT și a atacurilor...

România iese de pe radarul Germaniei? Tot mai puține investiții
ActualitateCatalina Mares

România iese de pe radarul Germaniei? Tot mai puține investiții

Ministrul Investiţiilor, Dragoş Pîslaru: Pentru ca România să aibă o minimă şansă de a obţine banii europeni aferenţi reformei pensiilor magistraţilor, legea trebuie promulgată cât mai repede

Credite lansate pe piaţă. Raluca Nicolescu, CEO, explică rolul Băncii de Investiţii şi Dezvoltare în planul de relansare economică. BID a pus deja la bătaie garanţii de 5 miliarde de lei

Investiții de 2026 pe rețete din 2018: de ce bugetele de marketing online au tot mai puțin impact
ActualitateCatalina Mares

Investiții de 2026 pe rețete din 2018: de ce bugetele de marketing online au tot mai puțin impact

UE prezintă o viziune strategică pentru Mediterană bazată pe parteneriate și investiții
Europa2eu.brussels

UE prezintă o viziune strategică pentru Mediterană bazată pe parteneriate și investiții

Comisia Europeană afirmă că viitorul regiunii mediteraneene depinde de parteneriate strategice, investiții și implicarea comunităților locale, într-o abordare care leagă...

Patronatul Tinerilor Întreprinzători cere reducerea poverii administrative și lansarea IMM Invest
ActualitateMoney.ro

Patronatul Tinerilor Întreprinzători cere reducerea poverii administrative și lansarea IMM Invest

Ciprian Şerban: Ministerul Transporturilor este pregătit să dea, anul acesta, în exploatare, 255 kilometri de drumuri de mare viteză. Singura condiţie, asigurarea unui buget necesar pentru investiţii

ANALIZĂ: Lipsa de predictibilitate fiscală şi presiunea pe cash-flow mută firmele în spaţii de co-working

IMM-urile beneficiază direct de investițiile mari
ActualitateDenisa Gelatu

Guvernul pregătește investiții de aproape un miliard de euro în infrastructura de apă-canal
PoliticDenisa Gelatu

Guvernul pregătește investiții de aproape un miliard de euro în infrastructura de apă-canal

Cererea globală de argint va rămâne stabilă în 2026, susţinută de investiţiile fizice, potrivit Silver Institute

Proiectele de apă în derulare ating 9,68 miliarde de euro. Anunțul ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene
ActualitateDenisa Gelatu

Proiectele de apă în derulare ating 9,68 miliarde de euro. Anunțul ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene

Bolojan: Capacitatea de a mai asigura la fel de multe fonduri de transfer ca anii trecuţi nu mai există / Anul acesta va fi un an de vârf al investiţiilor / Capacitatea de a deschide noi investiţii este foarte scăzută

Premierul Ilie Bolojan a transmis, marţi, primarilor de comune, că nu mai există ca în anii trecuţi capacitatea de a mai asigura la fel de mult fonduri de transfer către administraţiilor publice locale şi a precizat că în acest an va fi un vârf al investiţiilor, atât prin PNRR, cât şi prin Compania

Norofert începe operațiunea de majorare de capital pentru susținerea investițiilor strategice
ActualitateCatalina Mares

Norofert începe operațiunea de majorare de capital pentru susținerea investițiilor strategice

Cele mai ciudate investiții din zona celebrităților. Top 5: de la producția hârtiei igienice, lenjerie modelatoare și haine hip-hop pentru câini
PeopleFlorian Gheorghe

Cele mai ciudate investiții din zona celebrităților. Top 5: de la producția hârtiei igienice, lenjerie modelatoare și haine hip-hop pentru câini

Ministerul Finanţelor detaliază pachetul de măsuri fiscale şi de investiţii pentru relansarea economică şi stimulare a economiei
ActualitateMoney.ro

Ministerul Finanţelor detaliază pachetul de măsuri fiscale şi de investiţii pentru relansarea economică şi stimulare a economiei

Ministerul Finanţelor detaliază, joi seară, pachetul de măsuri fiscale şi de investiţii pentru relansarea economică şi stimulare a economiei. Pachetul conţine măsuri pentru persoane fizice, IMM şi firme, dar şi scheme de susţinere.

Oana Gheorghiu: „România poate câștiga semnificativ din atragerea investițiilor prin energie și infrastructură”