Turkmenistanul va relua exporturile de gaze naturale către Iran

Turkmenistanul va exporta anual către Iran 10 miliarde metri cubi gaze naturale, iar Iranul va ajuta în schimb la exploatarea unui câmp gazeifer din ţara vecină, potrivit unui acord anunţat sâmbătă şi citat de o agenţie oficială iraniană.

Cele două puteri energetice, ale căror legături au fost tensionate iarna trecută, după ce Turkmenistanul a oprit vânzările către Iran, au decis să reia cooperarea în cadrul unei vizite oficiale a preşedintelui Turkmenistanului, Kurbanguly Berdymukhamedov, la Teheran.

Iranul este cel de-al doilea stat din lume, după Rusia, din punct de vedere al rezervelor de gaze naturale, însă sancţiunile internaţionale impuse din cauza programului său nuclear au încetinit dezvoltarea propriilor exporturi de gaze.

În cadrul noului acord, companiile iraniene urmează să exploateze un câmp gazeifer din Turkmenistan, iar, în schimb, gazele provenite din acest câmp vor fi exportate către republica islamică, a anunţat agenţia oficială iraniană IRNA. Aceasta a precizat că este vorba de câmpul Bolutun.

"Potrivit acestui acord, urmează să fie exportate către Iran 10 miliarde metri cubi de gaz pe an, din câmpul Bolutun", a declarat ministrul iranian al petrolului, Gholamhossein Nozari.

Nozari a mai spus că cele două părţi nu s-au hotărât încă asupra preţului gazului exportat, precizează IRNA, care nu a dat detalii legate de momentul în care va intra în vigoare acordul.

Turkmenistanul, cel mai mare producător de gaze din Asia Centrală, este considerat unul dintre furnizorii cheie pentru conducta Nabucco, ce ar urma să reducă dependenţa Europei de gazele naturale ruseşti.
 

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed