240 milioane lei, pentru programul Prima Casă

Potrivit unui anunţ al băncii, cele mai multe dintre acestea au fost contractate de clienţi din Bucureşti, mai exact 30%.

„Cererea de credite în programul Prima Casă a rămas la un nivel ridicat chiar şi după modificarea monedei de acordare, din euro exclusiv în lei. Fără îndoială, şi recentele evoluţii bune ale dobânzii de referinţă au susţinut cererea de credite, aceasta fiind comparabilă cu cea existentă în etapele anterioare ale programului. Creditele Prima Casă rămân în continuare produsul preferat al clienţilor atunci când aceştia îşi doresc să investească într-o locuinţă”, a precizat Adrian Jantea, director comercial persoane fizice în cadrul BRD Groupe Societe Generale.

BRD a epuizat deja sumele din primul plafon alocat, în valoare de 120 milioane lei. Banca a obţinut recent o suplimentare cu 50 milioane lei a plafonului de garantare acordat iniţial de FNGCIMM, ceea ce va permite acordarea de credite suplimentare în valoare de 100 milioane de lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed