Preluarea Chevron România de către Prista Oil, analizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei analizează operaţiunea de concentrare economică ce urmează a fi realizată de către Prista Oil Holding EAD Bulgaria, prin dobândirea controlului unic direct asupra Chevron Romania.

Autoritatea de concurenţă va evalua această operaţiune din punct de vedere al compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal, în conformitate Legea concurenţei şi cu regulamentul privind concentrările economice.

 

Prista Oil Holding EAD şi sucursalele/filialele sale desfăşoară activităţi în producţia şi comercializarea de lubrifianţi auto şi industriali, lichide de întreţinere auto (antigel, lichid parbriz, adblue), lubrifianţi pentru nave şi aeronave, comercializarea bateriilor de acumulatori.

 

Directorul general al Chevron România SRL, Cristian Căciulescu, a vândut în prima parte a acestui an acţiunile pe care le deţinea la distribuitorul de lubrifianţi auto şi industriali pentru aproximativ 1,1 milioane de dolari, către o divizie a grupului american Chevron.

 

Căciulescu a vândut 20% din acţiunile Chevron România către Chevron Global Energy, înregistrată în SUA, care şi-a majorat astfel pachetul de acţiuni deţinut de la 25% la 45% din capital. Restul acţiunilor Chevron România erau controlate de Texaco Overseas Holding din SUA.

 

În prezent, Prista Oil Holding EAD desfăşoară activităţi în România în principal prin intermediul filialei sale Prista Oil Romania SA.

 

Chevron Romania SRL desfăşoară activităţi în domeniul comercializării şi distribuirii de lubrifianţi auto, lubrifianţi industriali şi lichide de întreţinere auto.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed