Mănăstirea Voronețului, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, este cunoscută în special pentru culoarea sa, „Albastrul de Voroneț”. Istoricii sunt surprinși de rezistenţa acestei culori în condiţii climatice foarte aspre, fapt care se datorează originalităţii tehnicii de lucru aplicate de către pictorii moldoveni.

Cu excepţia pigmentului negru, obţinut din cărbune de lemn, toţi ceilalţi pigmenţi folosiţi în pictură (interioară şi exterioară) sunt substanţe minerale, naturale sau de sinteză: argile colorate cu oxid de fier hidratat (ocru), sau oxid de fier anhidru (ocru roşu), hidrosilicat de Fe, Al, Mg şi K (verde de pământ), oxid roşu de plumb (miniu), minerale de cupru (azurit şi malachit), sulfură de mercur (roşu cinabru), silicaţi (albastru smalţ), carbonat de calciu (alb de var), scrie shtiu.ro.

O ipoteză la care s-a ajuns după studierea unor documente vechi, care precizau că meşterii erau plătiţi inclusiv în butoaie de ţuică, sugerează că băutura s-ar fi aflat în compoziţia culorilor. Iar diferite studii de laborator au confirmat urme de ţuică în tencuiala bisericilor.  Mai departe, cercetătorii au descoperit că la baza albastrului de Voroneţ stă o piatră albastră numită azurit, extrasă din mine aflate în China, Franţa sau Africa.

Chiar dacă rețeta culori nu mai este cunoscută de nimeni, tehnica folosită este bine știută. Meșterii au început lucrul la pictură atunci când pereții bisericii nu se uscaseră încă, alegând exact momentul optim când vopselurile vor fi fuzionat cel mai bine cu tencuiala.

Cert este că, deși și alte mânăstiri din Nordul Moldovei au beneficiat de acest albastru superb, el este cu adevărat viu doar la Voroneț.