A făcut o greșeală de începător: cum l-au prins polițiștii români și cei greci pe Ioan Neculaie

Ioan Neculaie, fostul patron de la FC Brașov, era dat în urmărire internațională după ce a primit o nouă condamnare la închisoare, însă a fost arestat rapid.

Milionarul a fost condamnat de Curtea de Apel Brașov la doi ani și două luni de închisoare cu executare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, însă a făcut o greșeală de începători care l-a dat de gol în fața polițiștilor români.

Fostul patron al lui FC Brașov a fost dat în urmărire generală după ce a fost condamnat la închisoare, însă a fost prins în Grercia, la Salonic, acolo unde se mai află și românul Răzvan Lucescu.

Ioan Neculaie se ascundea în Grecia, în Salonic, într-un complex rezidențial de lux, însă a ajuns să fie filat de către polițiștii din România după ce a închiriat un Mercedes pentru a se putea deplasa prin oraș, anunță Gândul.ro.

Conform sursei citate mai sus, oamenii legii îl urmăreau de o bună perioadă de timp pe Ioan Neculaie, dar nu erau siguri de identitatea acestuia deoarece afaceristul a apelat la mai multe intervenții chirurgicale pentru a părea mai tânăr.

Ioan Neculaie nu a stat degeaba de când a ajuns în Grecia. Acesta chiar a apelat la un avocat grec ca să atace în instanță punerea în executare a mandatului de arestare, la fel cum a procedat și Dragoș Săvulescu, fostul finanțator de la Dinamo care fusese arestat în Mykonos.

A tras cu arma în cauciucurile propriei mașini

Ioan Neculaie a fost arestat sâmbătă, în Grecia, după ce fusese pus sub urmărire internațională din data de 21 ianuarie. Afaceristul a primit o pedeapsă de doi ani și două luni de închisoare cu executare după ce, într-un moment de furie provocat de unul dintre angajații săi, a tras cu arma în cauciucurile propriei mașini.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed