Adio chilipirurilor chinezeşti. Americanii se pot întoarce la muncă

Industria manufacturieră a lumii se schimbă dramatic pe măsură ce forţa de muncă din China nu mai este chiar aşa de ieftină. Marele câştigător în lupta pentru fabrici ar putea fi SUA, unde se aşteaptă ca până în 2020 să apare 3 milioane de noi locuri de muncă. Practic, companiile care, în ultimele decenii, şi-au relocat activităţile în Asia, se vor întoarce în America, se arată într-un studiu realizat de firma de consultanţă Boston Consulting Group, citat de Financial Times. ”Relocarea este parte a unui trend global, fenomen care va apărea pe măsură ce capacităţile de producţie se vor muta treptat înapoi în SUA”, a explicat pentru Financial Times, Hal Sirkin senior partner în cadrul companiei de consultanţă.

 

Fenomenul va avea efecte pozitive şi asupra comerţului cu mărfuri a Statelor Unite. Fără a lua în calcul petrolul, cei de la Boston Consulting Group estimează o scădere a deficitului comercial de la 360 de miliarde de dolari în 2010 la 260 de miliarde de dolari la finele acestui deceniu. Totodată, va scădea şi deficitul SUA faţă de China, care a ajuns la nivelul anului trecut la o valoare îngrijorătoare:273 de miliarde de dolari.

 

„Pe măsură ce în China costurile cu forţa de muncă se majorează, competititivitatea în SUA s-a îmbunătăţit”, explică şi Mei Xu, co-proprietarul Chesapeake Bay Candle, o companie care produce lumânări şi alte produse de decor pentru casă. Potrivit acesteia, investiţia în automatizarea unei fabrici lângă Baltimore, SUA, a ajuns la acelaşi nivel ca în China. Chesapeake Bay Candle a angajat deja 50 de americani în fabrica de la Baltimore şi va crea alte 50 de locuri de muncă anul viitor, după finalizarea investiţiilor din SUA. Xu spune totodată că , având fabrica în SUA, poate reacţiona mult mai rapid la la cerinţele consumatorilor şi are avantajul faptului că a eliminat toate întârzierile generate de transport şi de birocraţia din vămi.

 

O mutare similară s-a întâmplat şi în cazul Fortune Brands, o companie americană producătoare de bunuri de larg consum. Compania şi-a mutat fabrica din China în SUA şi a angajat 100 de muncitori americani. Există însă şi antreprenori care mai cred încă în eficienţa fabricilor din China. „Guvernul Chinez va opri acest exod al companiilor americane, pentru că va găsi întotdeauna acele metode de a păstra industria manufacturieră în ţară”, a declarat Scott Paul de la grupul de lobby Alianţa pentru Fabricile Americane.

 

La ora actuală, SUA se confruntă încă cu o rată crescută a şomajului. Potrivit datelor statistice, în luna septembrie s-au creat doar 60.000 de noi locuri de muncă, în condiţiile în care la nivelul lui august rata şomajului se cifra la 9,1%.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed