Bugetul pe 2009 – care investitii vor fi taiate primele in cazul unui derapaj fiscal

Bugetul de criza da atentie infrastructurii rutiere exact atat cat si cele dinainte: sase miliarde lei, adica mai putin de 1,5 mld. euro, vor fi alocate in 2009, banii urmand sa fie impartiti aproape egal intre construirea si intretinerea de drumuri. Acestia ajung pentru darea in folosinta a zero kilometri de autostrada functionala, pentru ca sunt prea putini pentru finalizarea vreunui tronson intreg de pe culoarele Brasov-Bors sau Bucuresti-Constanta.

"Uitati de infrastructura pe 2009, ca n-avem proiecte." Acesta a fost mesajul presedintelui Traian Basescu la negocie rile cu sindicatele si patronatele, referitor la buget. Pentru proiectele care, totusi, exista, n-au fost parcurse toate etapele de finantare de la Uniunea Europeana. Iar acolo unde se incearca obtinerea finantarii, autoritatile discuta simplificarea procedurilor de acordare a banilor. Astfel, chiar daca, in mod oficial, 20% din bugetul de anul acesta sunt destinate investitiilor, sincopele de colectare ar putea sa rupa exact din aceste programe. La fel ca in anii trecuti, cand banii n-au mai fost cheltuiti.

“De cati bani, atata peste, dar ne temem ca mai mult de 31-32% din PIB nu vor putea fi colectate la buget", spune Cristian Parvan, secretar general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR). Cifrele provizorii pentru anul trecut dau o perspectiva sumbra: colectare la bugetul consolidat sub 30% din PIB, fata de proiectii intre 32% si 40%.

“Estimarea pe venituri a Guvernului Boc pe 2009 este una optimista, in conditiile in care incasarile la buget vor fi, in acest an, mai mici decat cele din 2008, iar Guvernul mizeaza pe un PIB mai mare cu 2,5% in acest an”, comenteaza si Gabriel Biris, managing partner Biris Goran. Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) va primi de la bugetul de stat, esalonat, in 2009, circa 10,6 miliarde lei,

mai mult decat in 2008, cand au fost alocate 9,8 miliarde lei, si cu 24,7% fata de 2007. Infrastructura va primi de la bugetul de stat pe 2009, pentru infastructura rutiera, suma de sase miliarde lei, din care 2,6 miliarde lei pentru modernizarea drumurilor nationale, 3,36 miliarde lei pentru constructia de drumuri noi, autostrazi si drumuri expres, iar 520 milioane de lei, pentru reparatii drumuri.

Infrastructura feroviara va avea 1,2 miliarde lei pentru modernizare si devoltare, iar pentru reparatii, 81 milioane de lei. Pentru domeniul aerian se vor aloca 150 milioane de lei, ce implica modernizarea pistelor, iar pentru cel naval revin 270 milioane de lei. Totodata, Metrorex va beneficia de 560 milioane de lei, in 2009, de la bugetul de stat, mai putin cu aproximativ 10% fata de 2008, cand a primit 615,7 milioane de lei. De asemenea, 340 milioane de lei din suma bugetului de stat vor fi alocate pentru diverse, ceea ce reprezinta plata functionarilor aparatului central al MTI, perfectionare si pregatire profesionala.

Specialistii din cadrul ministerului se asteapta ca, in 2010, MTI sa primeasca 15 miliarde lei de la bugetul de stat, aceasta insemnand o crestere cu aproximativ 50% fata de suma alocata pentru anul curent.

Si pentru Agricultura, celalalt domeniu considerat prioritar pentru cresterea economica, 2009 este an de austeritate. Suma alocata se ridica la 8,5 mld. lei, adica ceva mai mult de doua miliarde euro, la un curs prognozat de patru lei, si sub 1,5% din PIB, fata de cele 4% vehiculate la un moment dat. "Este un an cu mari constrangeri, in toate domeniile. Evident ca nici noi nu am fost multumiti de ceea ce am primit. Am solicitat mai mult, dar, daca nu este, nu ai de unde sa iei. E o regula simpla. Traversam o perioada foarte grea, dar nu este, clar, anarhica. Daca veti intelege acest lucru, ne veti credita cu bugetul asa cum este el, in speranta ca lucrurile, poate, in lunile urmatoare vor intra in normalitate. Varful de criza se spune ca este prin luna iunie-iulie, iar dupa aceea poate ca ne redresam", a explicat filosofia impartirii de anul acesta ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu.

Pentru Aparare, suma a fost stabilita mult mai simplu: 7,6 mld. lei, la fel ca anul trecut. Adica si mai putini euro pentru programul de modernizare, care inseamna cheltuieli de 15 mld. euro, intinse pe zece ani. In aceste conditii, chiar si licitatia pentru cumpararea de avioane de lupta, contract evaluat la 4 mld. euro, ar putea fi taiata sau amanata pe lista de prioritati. In schimb, cheltuielile de mica amploare si usor de contractat par sa fie miza actualului Guvern impotriva crizei financiare, chiar daca o mare parte reprezinta cheltuieli prevazute si de exercitiile bugetare de pana acum.

Masurile pentru relansarea si stimularea cresterii economice cuprind, in primul rand, alocarea a 10,2 miliarde euro pentru investitii, "reprezentand 20% din totalul cheltuielilor bugetare pentru 2009 si 7% din PIB", se arata intr-o sinteza a Ministerului Finantelor. Pachetul include si operationalizarea fondului de garantare pentru IMM-uri si infiintarea fondului de contragarantare, precum si alocarea de la buget, in 2009, a aceluiasi volum de fonduri pentru promovarea exporturilor ca in 2008, respectiv 0,26 miliarde lei.

Pentru continuarea si extinderea programului Rabla sunt prevazute fonduri de 0,23 miliarde lei. Programul Rabla este disponibil, in acest an, pentru masinile mai vechi de zece ani, fata de prevederea anterioara, care accepta doar autovehiculele mai vechi de 12 ani. De asemenea, suma acordata pentru o masina creste de la 3.000 la 3.800 de lei, iar numarul de autovehicule finantate creste cu 50%, la 60.000, de la 40.000 in 2008. O alta masura cu impact asupra bugetului este neimpozitarea profitului reinvestit incepand cu trimestrul al doilea al acestui an, care va costa bugetul 0,7 miliarde lei.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed