Bursele europene deschid în scădere, contrar tendinţei din pieţele internaţionale

Astfel, indicele Footsie-100, al bursei din Londra, a pierdut 0,12% după primele tranzacţii, până la 5.148,63 puncte, indicele DAX, al pieţei din Frankfurt, a coborât cu 0,26%, până la 5.701,49 puncte, iar indicele CAC40, al bursei din Paris, a scăzut cu 0,49%, la 3.788,33 puncte.

În Japonia, Bursa din Tokyo a închis şedinţa de vineri în urcare, susţinută de evoluţiile pozitive ale pieţelor din New York şi Shanghai, lăsând să se întrevadă o posibilă revenire generalizată a pieţelor mondiale, după mai multe zile de corecţii.

Indicele Nikkei a avansat cu 1,87%, la 10.016,39 puncte, în timp ce indicele mai extins Topix a crescut cu 1,15%, la 897,83 puncte.

În Statele Unite, bursele au încheiat şedinţa de joi în creştere, în condiţiile în care investitorii au apreciat primele rezultate financiare prezentate de companii.

Datele de la închidere au arătat că indicele Dow Jones Industrial Average a avansat cu 0,63%, până la 9.786,87 puncte, iar indicele Nasdaq a crescut cu 0,64%, până la 2.123,93 puncte. De asemenea, indicele Standard & Poor’s 500 a câştigat 0,75%, până la 1.065,48 puncte.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed