Căpitanul echipei CFR Cluj devine cetățean român! Guvernul decide azi

Căpitanul echipei de fotbal CFR Cluj, Mario Camora, va deveni cetățean român, conform unui proiect de hotărâre ce va fi adoptat în ședința de azi a Guvernului Orban. ”Se acordă cetățenia română domnului Malico Paulino Mário Jorge, cetățean portughez, fiul lui Anibal şi Dias Leal Malico, născut la data de 10 noiembrie 1986 în localitatea Samora Correia, Benavente, Santarem, Portugalia, având domiciliul actual în România, Cluj Napoca, str Oașului, nr.347 C, jud. Cluj, cu menținerea domiciliului în România”, se arată în documentul amintit.

În nota de fundamentare a proiectului se arată că ”Malico Paulino Mário Jorge este un sportiv de înaltă performanță, necesar întăririi lotului național de fotbal, în vederea participării la competițiile sportive nternaționale şi obținerii unor rezultate sportive remarcabile, la data de 27.02.2020”.

Ministerul Tineretului şi Sportului a depus solicitare către Autoritatea Națională pentru
Cetățenie, în vederea susținerii obținerii cetățeniei române pentru acest sportiv. La data de 09.06.2020, Comisia pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naţionale pentru Cetățenie, constituită în temeiul art.14 alin.(5) din Legea 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la cererea formulată de Ministerul Tineretului şi Sportului nr.1967/27.02.2020, în temeiul art.8 2 din Legea 21/1991, emite raportul favorabil în care se constată îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea cetățeniei, înaintându-l către Ministerul Tineretului şi Sportului, prin adresa nr.18088/ANC/18.06.2020, pentru finalizarea procedurilor legale în acest sens.

”Față de cele prezentate, şi precizând faptul că domnul Malico Paulino Mário Jorge, prin evoluția sa şi prin valoarea sportivă excepțională, este în atenția Federației Române de Fotbal pentru participarea la competiții internaționale, campionate continentale, Campionate Mondiale, turnee internaționale, supunem aprobării Guvernului, proiectul de hotărâre privind acordarea cetățeniei române domnului „Malico Paulino Mário Jorge”. Prezentul proiect de Hotărâre de Guvern nu prezintă impact în ceea ce privește aspectele avute în vedere de Hotărârea de Guvern nr.1361/2006 privind conținutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului, nota de fundamentare fiind elaborată în baza articolului 2 alin.(2) din aceasta”, se spune în nota de fundamentare. â

Mario Camora este jucătorului CFR Cluj din 24 mai 2011.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed