Ce poți face la Cheile Dobrogei și ce obiective turistice poți vedea acolo

Dobrogea este deseori asociată cu Litoralul sau cu Delta Dunării, însă aceste hituri turistice estivale reprezintă doar o mică parte din întregul tezaur de destinații interesante din cea mai estică provincie istorică a țării, scrie Impact.

Dobrogea este un tărâm atât de vechi și adăpostește atâtea comori, încât pare că ori de câte ori l-ai vizita, tot mai rămâne ceva nedescoperit. În continuare vom vorbi despre Cheile Dobrogei, o zonă protejată aflată în Dobrogea, cvasi-necunoscută pentru turismul de masă. Ce activități și trasee poți face aici și ce obiective turistice poți vizita, afli în continuare.

Ce poți face la Cheile Dobrogei

În România există o multitudine de locuri fascinante de vizitat, iar dacă nu știi unde să îți planifici vacanța viitoare, noi îți propunem să mergi în Dobrogea, unde vei descoperi multe obiective de vis, printre care și rezervația naturală Cheile Dogrogei. Localizată în Constanța, aria naturală se întinde în partea central nord-estica a județului și este străbătută de drumul național DN 22.

La Cheile Dobrogei puteți ajunge în două moduri: fie pe DN 22, în dreptul localităților Gura Dobrogei sau Palazul Mic, fie pe DN 2A, prin localitatea Mihail Kogălniceanu, ajungând la Târgușoru. Odată ajunși aici, nu vă mai rămâne decât să urmați traseele. Deși mai puțin promovată, în această zonă se poate ajunge destul de ușor cu mașina, căci drumurile sunt bune. Vei face cunoștință cu o regiune deluroasă, în care altitudinile maxime sunt în jur de 200 de metri, fiind foarte ușor de vizitat la pas.

Ca și compoziție, aici vei găsi unele dintre cele mai vechi roci de pe teritoriul țării noastre, și anume șisturile verzi – ca roci de bază, și loess – o rocă cimentată.

Despre Cheile Dobrogei 

Cheile Dobrogei sunt considerate rezervație naturală, fiind considerate unice în România până în anul 2004. În 2007, zona a fost declarată Arie de Protecție Specială Avifaunistică, întinzându-se pe o suprafață de 10.929 hectare. Rezervațiile naturale Gura Dobrogei, Peștera La Adam și Peștera Gura Dobrogei sunt și ele incluse în această arie. Ea include pajiști, stepe, culturi, pășuni, păduri de foioase, fiind încadrată în bioregiunea geografică stepică a Podișului Casimcei.

Pereții de calcar din Cheile Dobrogei au o vechime de aproximativ 180 de milioane de ani, dezvoltându-se pe şisturile vechi de două miliarde de ani. Până în prezent, specialiștii au găsit aici peste 565 de specii de plante, vegetația fiind caracterizată de tufărişuri de tip submediteranean, de stepe şi de silvostepe. În ceea ce privește speciile de păsări, aici se găsesc și unele protejate prin lege, precum: escărușul albastru, fâsa de câmp, uliu cu picioare scurte, prepeliță, șoim dunărean, cocor, gaie neagră, ciocănitoarea verzuie sau lăstunul de mal.

Activități în Cheile Dobrogei

Dacă ai ajuns în regiunea dintre Dunăre și Marea Neagră și te întrebi ce activități poți desfășura aici, în afară de a vizita litoralul românesc și Delta Dunării, ei bine, află că Rezervația Naturală Cheile Dobrogei reprezintă o variantă minunată pentru pasionații de plimbări și natură. Prin urmare, dacă vrei să scapi de agitația orașului Constanța, îți propunem o plimbare în Cheile Dobrogei. Tot ce vei descoperi aici are o importantă valoare istorică, de la pietrele vechi de milioane de ani și până la poveștile despre animalele preistorice, precum mamuții sau rinocerii spinoși.

Turiștii care ajung aici pot vizita Peștera Gura Dobrogei și peștera La Adam, cele mai cunoscute și vizitate din zonă. De menționat că aici au fost găsite resturi umane de la cei care au trăit în urmă cu aproximativ 100.000 de ani în Epoca de Piatră.

Defileul cheilor oferă un peisaj pe care nu îl vei uita prea curând, iar dacă ai un gram de noroc, în plimbarea ta vei întâlni diverse specii de păsări, dintre care multe pe cale de dispariție sau protejate. De asemenea, pentru a descoperi peșterile săpate în stâncă de trecerea anilor, poți escalada blocurile de calcar. Inficat ar fi să ai la dispoziție măcar o zi pentru a te putea bucura de peisajele și împrejurimile oferite de Cheile Dobrogei.

Ce obiective turistice poți vizita

Perioada ideală pentru a vizita Cheile Dobrogei este primăvara sau toamna, întucât te poți caza la hoteluri, pensiuni sau vile din împrejurimi la prețuri care încep de la 60-80 de lei pe noapte. În continuare, îți propunem o scurtă listă cu obiective turistice pe care e musai să le vizitezi, odată ajuns pe acest tărâm.

Ce obiective turistice să vizitezi în Cheile Dobrogei
Ce obiective turistice să vizitezi în Cheile Dobrogei

Rezervația Naturală Gura Dobrogei

Localizată în partea sudică a Dobrogei, în nord-estul județului Constanța, Rezervația Naturală Gura Dobrogei reprezintă o zonă ideală pentru cei ce iubesc natura. Aici vei avea ocazia să admiri o gamă variată de flori, precum și multe specii de păsări migratoare și de pasaj.

Limanul Tașaul

Cu o suprafață totală de 2335 hectare, Limanul Tașaul se află la sud de Capul Midia. În traducere din limba turcă, Tașaul înseamnă „stâna de piatră“. Zona mai este cunoscută și sub denumirea – Pietroasa, care face referire la terenul stâncos înconjurător. Limanul constituie un loc de refugiu pentru păsările acvatice aflate în migrație. Primăvara și toamna, păsările care se cuibăresc în Delta Dunării trec prin acest loc sau se ascund în stufăriile sale.

Peștera La Adam

Acest monument al naturii este extrem de vizitat de turiștii care ajung în Gura Dobrogei, existența peșterii fiind una îndelungată. În urma primelor studii realizate aici, în 1995, specialiștii au descoperit cinci pietre cioplite, aflate cu mult timp în urmă în componența unui altar al Zeului Mitras, sau Zeul Luminii. Pe lângă numeroasele fosile descoperite pe o suprafață de 5 hectare din zona peșterii, aici a fost făcută cea mai importantă descoperire – un molar care aparține lui homo sapiens fossilis, cu o vechime de 100.000 de ani.

Dealul Alah Bair 

Aflat în partea centrală a Dobrogei, în Podișul Medgidiei, Dealul lui Allah este o arie protejată de interes național, aici atingându-se cea mai mare altitudine din județul Constanța. Printre plantele aflate în rezervație avem clopoțelul dobrogean, buruiana cu cinci degete sau sisina. Totodată, aici vei putea vedea și rarități floristice, printre care coada șoricelului, coșaci pubifori, mușcata dracului sau valentiță.

De asemenea, poți vizita și: 

  • Pădurea Letea;
  • Munții Măcin;
  • Lacul Casian;
  • Gura Portiței;
  • Castelul Enisala Delfinariul din Constanța;
  • Jurilovca;
  • Farul Vechi.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed