Ce se întâmplă cu IMPERIUL lui IOAN NICULAE? Cifrele nu arată bine deloc

Conform planului de reorganizare publicat, hotelul Inter de cinci stele din Venus, deţinut de Ioan Niculae, urmează să fie scos la vânzare în perioada de reorganizare. CITR, administratorul judiciar al societăţii a hotelului nu a vrut să comenteze această informaţie, dar a precizat că, “nucleul dur al societăţilor Interagro va fi constituit de agricultură”, conform planurilor de reorganizare al societăţilor. În acest moment, cele două societăţi – Interagro SA și Interagro SRL – administrează 4.900 de hectare de teren arabil cu posibilităţi de creştere. În trecut, Interagro administra circa 50.000 de hectare. În concluzie, Interagro administrează în jur de 10% din terenul deţinut cândva, dar speră că volumul acestuia va creşte.

 

Aflat în primul trimestru de activitate din perioada de minimum trei ani de reorganizare a ctivităţii comerciale, imperiul Interagro SA şi Interagro SRL arată mult modificat faţă de perioada de glorie, dar ar vrea să se repună pe picioare pentru a ieşi din insolvenţă. Date statistice, mai mult sau mai puţin oficiale, pentru că nimeni nu a ştiut vreodată exact cât deţine Ioan Niculae, îl clasau pe acesta în top trei moşieri ai României, cu un total de 49.000-50.000 de hectare administrate de perlele coroanei: Interagro SRL şi Interagro SA.

 

După realizarea planului de reorganizare şi aprobarea lui de către creditori, toate activităţile adiacente ale grupului au fost tăiate-suprimate, iar agricultura este core business-ul afacerii, iar la celelalte tipuri de afaceri adiacente, sau dezvoltate pe orizontală de activitatea de producţie agricolă vor fi închise sau vândute, în funcţie de analiza tehnică sau de cererea pieţei.

 

Astfel, “Societatea Interagro SA se află în primul trimestru al reorganizării, într-un plan de reorganizare structurat pe o perioadă de trei ani. Nucleul dur al business-ului Interagro SA este agricultură, iar suprafaţa pe care se lucrează este în jur de 4.000 de ha.”, precizează CITR la solicitarea ECONOMICA.NET.

 

Articolul integral pe ECONOMICA.NET

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed