Ce spune Grecia despre renunţarea la suveranitate

Există într-adevăr o notă informală care a fost prezentată Eurogrupului pentru punerea sub control european permanent a bugetului Greciei, dar Grecia nu discută despre o asemenea eventualitate, este exclus să o acceptăm, aceste competenţe aparţin suveranităţii naţionale, au indicat sursele elene, după ce o sursă europeană la Frankfurt a confirmat existenţa unei propuneri de acest gen venind din partea unor ţări din zona euro, între care Germania.

 

Dezvăluirea acestei informaţii survine cu două zile înaintea reuniunii liderilor europeni, care ar trebui să adopte un nou tratat bugetar european şi în contextul negocierilor în desfăşurare între guvernul de la Atena şi creditorii săi privaţi pentru reducerea datoriei publice a Greciei cu 50%.

 

‘Consolidarea bugetului trebuie însoţită de o orientare strictă şi de un sistem de control’, se mai menţionează în textul prezentat de Financial Times şi care ar fi fost trimis vineri de Germania celorlalte state din zona euro. ‘Având în vedere adaptarea sa dezamăgitoare până în prezent, Grecia trebuie să accepte o deplasare a suveranităţii sale bugetare către un organism european pentru o anumită perioadă’, consideră guvernul de la Berlin, potrivit acestui document.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed