„Vorbim de industria oţelului din România în condiţiile în care producţia aparţine unor mari grupuri internaţionale. Este vorba de ArcelorMittal, care are în România Sidex Galaţi, Combinatul Siderurgic Hunedoara, combinatul de ţevi laminate de la Roman şi fabrica de ţevi sudate Iaşi, apoi de Tenaris, cea mai mare companie de ţevi din lume, care are în România oţelăria de la Călăraşi şi fabrica de ţevi din Zalău. Vorbim şi de compania TMK Artrom, care are la Slatina o fabrică de ţevi mecanice, printre primele trei din lume, şi o oţelărie la Reşiţa. Mai este Mechel, care are aici combinatele de la Târgovişte, de la Buzău, Brăila şi Câmpia Turzii. De asemenea, mai sunt laminoare independente, cum ar fi cel de la Focşani, de la Turnu Severin şi Oţelinox Târgovişte. Astăzi China practică o politică de dumping uriaşă, adică vinde la preţuri foarte mici. Îşi permite aceasta pentru că statul gestionează industria şi subvenţionează exportul, iar forţa de muncă este ieftină. Apoi, China nu are restricţii în ceea ce priveşte poluarea şi protecţia mediului, adică acolo nu se plătesc taxe de mediu şi certificate verzi. Mai mult, energia este tot a statului, iar preţurile, stabilite de stat, sunt foarte avantajoase pentru industrie. În Europa lucrurile stau cu totul altfel. Europa este zona cu salariile cele mai mari, cu energia cea mai scumpă şi, evident, cu impozite foarte mari. În acelaşi timp, Europa are industria cea mai modernă, în care s-au făcut investiţii uriaşe, inclusiv pentru protecţia mediului. Aici costurile sunt foarte ridicate, în urma unor cheltuieli pe măsură. O întreprindere metalurgică în Europa, şi chiar în România, este un izvor de bunăstare pentru zona geografică unde are activitate şi pentru muncitori şi plăteşte taxe la buget. Dacă vin produsele chinezeşti ieftine în Europa, şi în România competitivitatea produselor locale din punctul de vedere al preţurilor va fi mai redusă, iar clienţii vor cumpăra ceea ce produce China. Consecinţa va fi că se vor închide fabrici, care în Europa au costat foarte mult. În loc să fie asigurată bunăstarea Europei, se întreţine o industrie chineză care poluează, care dă salarii de mizerie. În schimb se vor închide companii care nu poluează, care dau salarii mari, care plătesc impozite. Al doilea aspect este că China deţine, din punctul de vedere al oţelului, jumătate din producţia mondială. În condiţiile în care economia Chinei încetineşte abrupt, iar exporturile sale sunt subvenţionate, China îşi va transfera criza locală în Europa. Ei vor lucra la capacitate şi vor vinde ieftin în Europa, unde vor forţa închiderea capacităţilor de producţie sau reducerea activităţii.
