Cipru: Ministrul german de finanţe inflexibil înaintea reuniunii Eurogrupului

În contextul în care miniştrii de finanţe din zona euro urmează să se reunească duminică, la ora 17.00 GMT, la Bruxelles pentru a încerca să pună la punct planul de salvare ce va permite Ciprului evitarea falimentului, demnitarul german a lăsat deschisă eventualitatea unui eşec.

 

‘Aici şi acum, în timp ce negocierile sunt în curs, nu pot absolut deloc să vă spun cu siguranţă’ dacă Uniunea Europeană va accepta să ajute Ciprul, a recunoscut el.

 

‘Când troica va considera că există un proiect ce aduce o rezolvare problemelor Ciprului, conform regulilor, numai atunci Eurogrupul va putea să ia în discuţie această chestiune’, a adăugat Schäuble.

 

‘Ţările din zona euro vor să ajute Ciprul, însă regulile trebuie respectate, ajutorul trebuie să fie adecvat, iar programul să atace problemele de la rădăcină’, a continuat ministrul german de finanţe.

 

Una din condiţiile cerute Ciprului a fost ca ‘veniturile mai mici de 100.000 de euro să nu fie afectate’ de măsurile avute în vedere, a precizat el.

 

‘Responsabilii ciprioţi trebuie să spună adevărul populaţiei lor. Propunerea noastră nu a fost niciodată să îi implicăm pe deponenţi. Poziţia Germaniei a fost aceeaşi cu a FMI, şi anume dacă principalele două bănci nu mai au un model viabil, pierderile trebuie asumate de acţionarii lor (…) Responsabilii ciprioţi însă nici nu au vrut să audă vorbindu-se despre aşa ceva’, a subliniat Wolfgang Schäuble.

 

‘Sunt cunoscut ca un individ care nu se lasă intimidat de nimeni şi nimic. Ceilalţi trebuie să ia aminte. Sunt conştient de responsabilitatea mea faţă de stabilitatea euro, însă dacă vom lua o decizie proastă, vom face un deserviciu şi monedei euro’, a adăugat el, în paralel cu asigurările că doreşte păstrarea Ciprului în zona euro.

 

‘În toate cazurile, Ciprul are un drum dificil înaintea da. Şi asta nu din cauza rigidităţii europene, ci a unui model economic ce nu mai funcţionează’, a mai atras atenţia ministrul german de finanţe.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed