Concursul de admitere la liceu, criticat de Consiliul Elevilor. Promovarea meditaţiilor şi încurajarea inechităţii, printre consecinţe

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) susţine că menţinerea examenului de admitere la liceu în forma consolidată a legii educaţiei ridică semne de întrebare cu privire la posibilele consecinţe. Astfel, s-ar putea promova şi mai mult meditaţiile private şi s-ar încuraja inechitatea în acest domeniu. „Eliminarea concursului de admitere organizat la profilurile care înregistrează concurenţă reprezintă o prioritate reală pentru o îmbunătăţire substanţială a noului proiect de lege”, au transmis reprezentanţii CNE.

Consiliul Naţional al Elevilor a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că proiectele de legi care prezintă noua viziune asupra sistemului de educaţie au fost aprobate de Guvern, urmând ca acestea să fie dezbătute în regim de urgenţă de Camera Deputaţilor şi de Senat. În acest context, Consiliul Naţional al Elevilor transmite parlamentarilor o serie de propuneri cu privire la forma actuală a legii învăţământului preuniversitar.

„În urma tuturor dezbaterilor şi a consultărilor privind pachetul legislativ, se poate observa cum vocea elevilor a fost ascultată, dar nu şi auzită în privinţa examenului de admitere la liceu, organizat ulterior susţinerii evaluării naţionale. Menţinerea acestuia în forma consolidată a legii ridică semne de întrebare cu privire la posibilele consecinţe, precum promovarea meditaţiilor private şi încurajarea inechităţii în educaţie.

În plus, având în vedere reforma curriculară pentru liceu şi noua structură propusă pentru examenul de Bacalaureat, este evidenţiat caracterul generalizat al studiilor liceale. Astfel, specializarea suplimentară realizată prin concursul de admitere nu este una justificată. Standardizarea subiectelor evaluării naţionale şi integrarea portofoliului educaţional al elevului în procesul de admitere ar putea constitui un mod echitabil de a asigura accesul în învăţământul liceal. Eliminarea concursului de admitere organizat la profilurile care înregistrează concurenţă reprezintă o prioritate reală pentru o îmbunătăţire substanţială a noului proiect de lege”, se arată în comunicat, potrivit news.ro.

Elevii nu sunt de acord cu introducerea religiei ca disciplină la BAC

CNE a precizat că nu este de acord cu introducerea religiei ca disciplină la Bacalaureat.

„Un alt aspect criticat cu fermitate de către Consiliul Naţional al Elevilor este posibilitatea introducerii religiei ca disciplină la alegere pentru examenul naţional de Bacalaureat. Considerăm că România trebuie să îşi păstreze caracterul de stat laic, cu diversitatea şi pluralismul ca principii de bază, motiv pentru care această materie ar trebui să fie eligibilă ca opţiune numai pentru elevii care studiază la un profil teologic. Cu această ocazie, atragem atenţia şi asupra faptului că elevii ar trebui să aibă opţiunea de a se înscrie pentru a participa la orele de religie, nu de a fi nevoiţi să se retragă ulterior de la studiu, fapt ce, din păcate, se întâmplă în România, încălcând astfel legislaţia în vigoare.

În plus, condamnăm acţiunile unor grupuri de cadre didactice care au forţat elevii din ţară să participe la «marşuri pentru viaţă», fără a îi informa în prealabil despre tema acestor evenimente şi fără a cere acordul părinţilor/reprezentanţilor legali. Nu există niciun motiv pentru care astfel de agende să se intersecteze cu sectorul educaţional, întrucât şcolile reprezintă spaţii în care orice elev are dreptul la propriile opinii şi convingeri. Astfel, ne dorim ca aceste aspecte să fie tratate în mod responsabil şi ca propunerile pentru reforma educaţională să fie realizate doar de către entităţi cu expertiză reală în domeniu, reprezentanţii cultelor religioase nefăcând parte din această categorie”, a subliniat Consiliul Naţional al Elevilor. 

Calificative în loc de note pentru arte, sport şi religie

De asemenea, CNE solicită să fie acordate calificative pentru disciplinele aferente ariilor curriculare arte, sport şi religie, excepţie făcând profilurile vocaţionale aferente. 

„Disciplinele corespunzătoare ariilor curriculare arte şi sport sunt axate pe aptitudini, acestea neputând fi evaluate pe o scară de la 1 la 10 în mod obiectiv, la fel cum convingerile sau valorile religioase nu pot fi evaluate folosind aceleaşi criterii. Aşadar, implementarea unui algoritm de calificative, precum mediu/avansat/experimentat, ar putea creşte gradul de obiectivitate în evaluare”, a menţionat CNE.

Preşedintele CNE, Miruna Croitoru, consideră că proiectul de lege poate aduce îmbunătăţiri reale pe partea de acces la educaţie. 

„Întregul proiect de lege aduce îmbunătăţiri reale pe partea de acces la educaţie, reducerea abandonului şcolar şi desegregare. Astfel, ne întrebăm cum examenul de admitere este în concordanţă cu aceste aspecte. Excelenţa poate fi promovată în mod descentralizat prin centrele judeţene de excelenţă. De ce este necesar un examen suplimentar? Suntem atât de aproape de un mare pas înainte pentru educaţia din România, însă alegem să rămânem pe loc pentru a promova principii demult apuse, precum concursul de admitere. Sperăm ca propunerile noastre să fie luate în considerare şi integrate în forma finală a legii”, a declarat Miruna Croitoru.

Deca spune că examenul îmbină nevoia de potrivire cu profilul cu nevoia de a asigura echitate în sistem

Ligia Deca, ministrul Educaţiei, declara, săptămâna trecută, la Palatul Victoria, despre păstrarea examenului de admitere la liceu, pe lângă Evaluarea Naţională, că este o fomulă care îmbină nevoia de potrivire cu profilul, cu ceea ce îţi alegi să faci pentru următorii 4 ani, cu nevoia de a asigura echitate în sistem. Ea a explicat că 60% din locurile pe profilurile unde a existat concureţă vor putea fi scoase în concurs şi pentru celelalte 40% se va putea concura exclusiv pe baza notelor de la evaluarea naţională, iar din aceste 40%, 10% vor fi acordate prioritar pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau pentru elevii romi.

Ministrul Educaţiei a spus că legile educaţiei au primit toate avizele şi au intregat punctele de vedere de la experţii ministerelor. „Suntem în momentul în care forma lor, agreată în Guvern, merge în dezbatere parlamentară, a fost aprobată o procedură de urgenţă, în aşa fel încât în Parlament să purtăm discuţia cu comisiile reunite de educaţie”, a arătat Deca

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed