Cristian Sima: Ar trebui să ne împrumutăm masiv de la populaţie

„Nu e problema că nu sunt bani. Bani se pot tipări de mâine. Cel mai bine în acest moment, România ar trebui să se împrumute la populaţie pe 10 sau 20 de ani, aşa cum a făcut Japonia. Dacă faci o campanie publicitară şi explici oamenilor de ce e mai bine să cumpere titluri de stat decât să îi ţină în bancă… E adevărat, titlurile de stat pe termen lung oscilează. România ar face foarte bine dacă se împrumută de la oricine, oricât. Datoria publică a României este încă mică şi se poate împrumuta în continuare, bineînţeles, cu o dobândă care să nu dea peste cap deficitul bugetar. Problema nu este de unde ne împrumutăm, ci dacă facem ceva cu banii”, a declarat Cristian Sima la emisiunea 100%.

Despre activitatea băncilor în România, Cristian Sima a spus că instituţiile de credit au făcut un profit mai mare decât ar merita, dar nu au ajutat economia, contribuind, în schimb, la bula imobiliară.

De asemenea, Sima a precizat că există oricând riscul unui faliment suveran, chiar şi în rândul economiilor dezvoltate din zona euro.

„În ultimii 400 de ani, au fost 87 de ţări care au dat faliment. Se poate întâmpla şi mâine, chiar şi cu Franţa sau Germania”, a spus Sima.

Citeşte mai mult despre declaraţiile lui Cristian Sima la emisiunea 100% pe EVZ

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed