Cristian Sima: Grecia este Bear Stearns, cine va fi Lehman Brothers? (VIDEO)

„Nu mă aştept la prăbuşiri pe pieţele financiare, vom avea o vară relativ liniştită. Mai rău va fi în toamnă”, spune Sima, care se aşteptă ca indicele Dow Jones să stea undeva între 9.800 şi 10.500 de puncte până la toamnă, după care vor apărea volatilităţi puternice în piaţă, pe fondul problemelor din zona euro, îndeosebi a celor din Grecia.

„Grecia e foarte aproape de default. Dacă ne gândim bine, toate măsurile luate de Grecia nu vor duce la o scădere a datoriei publice, nici măcar a deficitului. Grecia poate să facă TVA-ul 30%. Oricât l-ar face de mare, grecii nu o să-l plătească. Evaziunea fiscală face parte din ADN-ul grecilor”, spune Sima.

Acesta mai spune că singura soluţie este ca Grecia să iasă din zona euro, dar dacă acest lucru nu se va întâmpla, s-ar putea întâmpla ceva şi mai rău: Germania să iasă din zona euro.

“Lucrurile se pot rezolva într-un singur fel: ieşirea Greciei din zona euro. Dacă Grecia nu va ieşi din zona euro, şi va ajunge într-o relativă incapacitate de plată, pentru că nu o vor lăsa să intre efecitv în incapacitate de plată, există scenariul numărul 2, acela în care Germania iese din zona euro, ceea ce va produce un şoc extraordinar”, spune analistul.

Dacă Germania va reveni la marcă, spune Sima, atunci firmele şi cetăţenii germani vor fi singurii care vor beneficia de pe urma acestei măsuri.

De altfel, Sima recomandă achiziţia de titluri de stat germane ca investiţie sigură, pentru că în cazul în care Germania se întoarce la marcă, monedă ce va deveni foarte căutată, investitorii vor primi mărci, în timp ce cei care au euro în depozite la orice bancă din România sau orice altă ţară nu se ştie ce vor primi.

Sima aminteşte de o butadă care circulă pe Wall-Street: “Grecia este Bear Stearns, cine va fi Lehman Brothers?”.

“Nu am idee care ţară va fi în această situaţie. Poate să fie Ungaria, care nu e în euro, putem să fim şi noi, poate să fie şi Portugalia, poate chiar şi Spania”, spune analistul.

Bear Stearns este banca globală de investiţii care a arătat pentru prima oară  dimensiunea catastrofei creditelor subprime. Prăbuşirea Bear Stearns, care a fost cumpărată de către JP Morgan Chase în martie 2008 la preţ de lichidare, a pornit valul de falimente şi şi bailout-uri a băncilor de pe Wall-Street, fapt ce a stat la baza crizei financiare mondiale.

Criza a ajuns la apogeu în septembrie 2008, odată cu intrarea în faliment a băncii globale de investiţii Lehman Brothers.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed