CSALB: Tot mai multe procese dintre consumatori şi bănci purtate în instanţă ajung să se rezolve amiabil

Tot mai multe procese dintre consumatori şi bănci purtate în instanţă ajung să se rezolve amiabil, în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). Potrivit Centrului, instanţele din Argeş sunt primele care recomandă, în mod oficial, concilierea. Din 2021 până acum, peste 280 de litigii din instanţă s-au rezolvat în afara cadrului procesual pentru că părţile au dorit şi au reuşit să găsească o soluţie prin negociere, în cadrul CSALB.

”De la începutul anului au fost soluţionate, prin negociere în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB), 73 de litigii aflate pe rolul instanţelor din 18 judeţe ale României. Din 2021 până acum, peste 280 de litigii din instanţă s-au rezolvat în afara cadrului procesual pentru că părţile au dorit şi au reuşit să găsească o soluţie prin negociere, în cadrul CSALB”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de CSALB.

Până la mijlocul lunii aprilie 2023, au fost rezolvate mai multe dosare provenite din instanţă decât în tot anul 2021. În aceste cazuri procesele s-au oprit, iar consumatorii şi băncile au decis să negocieze şi să ajungă la un compromis, cu ajutorul unui conciliator CSALB. În majoritatea cazurilor banca aflată în proces cu consumatorul a recomandat varianta concilierii, alternativă la instanţă, iar consumatorul a acceptat-o şi a completat cererea pe site-ul csalb.ro. Sunt şi situaţii în care judecătorii au făcut astfel de recomandări părţilor aflate în litigiu.

Tribunalul Specializat Argeş şi Judecătoria Piteşti sunt primele instanţe din ţară care recomandă în mod oficial, prin intermediul judecătorilor, concilierea dintre consumatori şi bănci/IFN-uri.

”Concilierea oferă avantaje reale atât consumatorilor, cât şi băncilor şi ar trebui popularizată oficial la nivelul tuturor instanţelor deoarece diversitatea soluţiilor care se pot obţine în cadrul acestei proceduri este imposibil de obţinut în justiţie. Cele două principale argumente care pledează pentru apelarea la soluţionarea alternativă sunt timpul considerabil mai redus şi costurile pe care procedurile judiciare le implică atunci când cererile formulate sunt cel puţin parţial nefondate, iar reclamantul este obligat la plata cheltuielilor de judecată. Soluţionarea alternativă oferă un grad mai mare de certitudine în condiţiile în care modificarea amiabilă a contractelor este într-o mai mare măsură sub controlul părţilor. Primul termenul de judecată este cel mai potrivit moment pentru a fi recomandată concilierea de către judecători. Am observat că cea mai eficientă cale este comunicarea directă, în şedinţă, către părţi şi avocaţii acestora, însoţită de amânarea cauzei pentru a le da răgazul să apeleze la această alternativă”, spune Ciprian Tiţa, preşedinte al Tribunalului Specializat Argeş.

Dosarele financiar-bancare au cel mai ridicat nivel de complexitate şi presupun un efort pe măsură atât din partea instanţelor de judecată în ceea ce priveşte soluţionarea acestora, cât şi din partea părţilor şi a avocaţilor acestora în a declanşa şi urmări desfăşurarea proceselor.

”De aceea, aportul CSALB la degrevarea instanţelor este foarte important. Nu de puţine ori instanţele sunt asaltate cu loturi de dosare care nu se fundamentează pe o analiză juridică consistentă sau pe o practică statornicită a instanţei, ci pe un mit care se răspândeşte cumva difuz şi nedocumentat cum că în instanţă poţi obţine anumite soluţii. Conştientizarea pe care o poate aduce procedura de conciliere prin intermediul CSALB îi poate pune la adăpost pe beneficiari de realitatea dură a costurilor unui proces pierdut”, adaugă Ciprian Tiţa.

La rândul său, Dragoş Crînguş, preşedintele Judecătoriei Piteşti, consideră că face parte din rolul său de judecător să promoveze mijloacele alternative de soluţionare a litigiilor, mai ales în contextul actual, în care instanţele de judecată sunt din ce în ce mai încărcate, gradul mediu de complexitate al cauzelor creşte în fiecare an, iar politica de resurse umane nu este foarte stabilă şi echilibrată.

”Avantajul concilierii stă în marja mai mare de negociere decât cea permisă de limitele unui proces. Hotărârea judecătorească are un cadru mai rigid, limitat de normele legale. De cele mai multe ori, cadrul procesului conduce la pronunţarea unor hotărâri care, deşi legale şi temeinice, nu mulţumesc părţile, uneori chiar nicio parte în litigiu. Dreptatea este făcută cu respectarea legii, dar ea nu este resimţită şi la nivel personal. De aceea, un cadru în care părţile pot negocia direct şi îşi pot prezenta direct aşteptările, propunerile, solicitările, poate conduce la o dreptate resimţită cu adevărat şi poate stopa o stare conflictuală, litigioasă”, afirmă el.

Pentru un judecător, litigiile în domeniul financiar-bancar prezintă o complexitate foarte ridicată, ceea ce implică eforturi considerabile pentru studiul lor, cercetarea judecătorească (de multe ori sunt necesare expertize complexe, multidisciplinare), deliberare, pronunţare şi, în final, motivarea hotărârii.

”Nu este de neglijat nici faptul că instanţele de fond, în cazul nostru Judecătoria Piteşti, au un colectiv de judecători tineri şi fără o specializare efectivă a categoriilor de litigii pe care le soluţionează. Există Judecătorii la care se intră în complet mixt, fiind necesar să judeci atât penal, cât şi civil, de la plângeri contravenţionale până la clauze abuzive sau insolvenţa persoanei fizice. Având în vedere domeniul de activitate, consider că potenţialul CSALB este unul uriaş, iar cele peste 200 de dosare venite din instanţă pot deveni foarte uşor 2.000, să spunem”, spune Dragoş Crînguş, preşedintele Judecătoriei Piteşti.

Numai anul acesta, CSALB a soluţionat amiabil procese venite din instanţele a 18 judeţe, cele mai multe din Cluj, de unde au venit 20 de dosare, anunţă CSALB.

”Creşterea constantă a numărului de procese stinse în instanţă pentru a fi soluţionate în cadrul CSALB ne face să credem că acest trend va continua în perioada următoare. Sperăm că tot mai multe bănci vor realiza utilitatea acestui demers, nu doar la nivel reputaţional, ci şi financiar. Pe de altă parte, ne dorim ca judecătorii din cât mai multe instanţe să recomande părţilor concilierea. Numai anul acesta CSALB a soluţionat amiabil procese venite din instanţele a 18 judeţe, cele mai multe din Cluj, de unde au venit 20 de dosare. Uitându-ne la cât durează un litigiu în instanţă, la costurile pe care le generează, la faptul că poziţia părţilor este una de confruntare, am recomandat colegilor din departamentele juridice ale băncilor comerciale, în calitate de director al Direcţiei Juridice din Banca Naţională a României, să facă tot ce pot, din perspectivă legală, să nu ajungă în instanţă cu consumatorii. Iar dacă se află deja într-o astfel de ipostază, să încerce soluţionarea amiabilă a litigiilor în cadrul CSALB”, declară Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României în cadrul CSALB.

În timp ce în instanţă un proces dintre consumatori şi bănci poate dura câţiva ani, soluţionarea alternativă are un termen maxim de 90 de zile, iar anul trecut durata medie a unei concilieri a fost de doar 25 de zile.

”Cel mai important avantaj al concilierii, faţă de instanţă, constă în capacitatea conciliatorilor de a judeca în echitate, faţă de judecătorul care este încorsetat de prevederile legii. Nu spunem că legea nu presupune prin ea însăşi echitate şi dreptate, dar este incomplet să spunem că un judecător face dreptate. El face dreptate în condiţiile legii, pe când un conciliator CSALB face dreptate având în vedere mai mulţi parametri socio-umani şi poate ţine cont de situaţia fiecărui consumator în parte, dincolo de prevederile legii la care se poate raporta sau nu”, adaugă Păunescu.

CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul CSALB. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed