Daniel Constantin aştepta o susţinere mai puternică a agriculturii

„Aş fi fost ceva mai mulţumit dacă România ar fi avut un sprijin mai mare şi pe zona de dezvoltare rurală, pentru că au fost foarte importante fondurile care au fost alocate în perioada 2007-20013, s-au modernizat foarte multe exploataţii agricole, s-au cheltuit, spre deosebire de celelalte sectoare, până în momentul de faţă, peste 50% din fondurile avute la dispoziţie. Deci România a demonstrat că are capacitatea de a atrage fonduri europene pe dezvoltare rurală, de a face investiţii şi de a oferi competitivitate sectorului agricol din România. (…) În perioada următoare vom avea mai puţini bani pentru a întări competitivitatea agricultorilor, fermierilor din România. De asemenea, pe zona de dezvoltare a mediului rural, acolo unde decalajele sunt foarte mari, cred că am fi avut un potenţial mai mare de a recupera acest decalaj dacă am fi păstrat alocarea propusă de Comisia Europeană”, a declarat Daniel Constantin.

 

Ministrul Agriculturii a menţionat faptul că România a obţinut pentru următorul exerciţiu bugetar 17,5 miliarde de euro destinaţi plăţilor directe şi investiţiilor în agricultură şi mediul rural, faţă de 21 de miliarde de euro cât a fost iniţial propunerea Comisiei Europene şi de 13,8 miliarde de euro cât a fost alocarea în perioada 2007-2013.

 

El a prezentat ca exemplu capitolul dezvoltare rurală, unde sumele alocate României au fost reduse cu un miliard de euro faţă de exerciţiul bugetar precedent.

 

„Dacă în perioada 2007-2013 România a avut 8,2 miliarde de euro pentru dezvoltare rurală şi agricultură, deci investiţii în fermele agricole şi în dezvoltarea satului românesc, rezultatul final pe care îl avem pentru 2014-2020 este de 7,1 miliarde de euro. Deci o scădere de mai bine de un miliard de euro, generată de scăderile care s-au făcut la nivelul tuturor statelor membre. Propunerea Comisiei Europene era aceeaşi ca în această perioadă”, a precizat Daniel Constantin.

 

În privinţa subvenţiilor acordate agricultorilor, suma alocată pe hectar va creşte până în 2020 de la 119 euro la 196 de euro, deşi iniţial acest prag ar fi trebuit să fie atins cu doi ani mai devreme.

 

„Pe ansamblu, dacă ne uităm la cifre, putem să spunem că pe acest pilon este bine, în realitate fermierii români vor cunoaşte o creştere. Dacă în 2012 au primit 119 euro pe hectar contribuţie europeană, vor creşte gradual până în 2020 la 196 de euro. Aici intrăm şi cu acel proces de convergenţă de care s-a vorbit mult. Iniţial trebuia să ajungem la 196 de euro pe hectar în anul 2018, dar procesul de convergenţă s-a prelungit de la patru ani la şase ani”, a explicat ministrul Agriculturii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed