De ce nu vor copiii de azi să urmeze o școală profesională: „Există o stigmă asupra acestor meserii”

Miruna Croitoru, președintele Consiliului Naţional al Elevilor, susține că numărul elevilor care vor să meargă la o școală profesională pentru că în România există o oarecare stigmă asupra acestor meserii.

Președintele Consiliului Naţional al Elevilor, a declarat, joi, la Prima News, că nici părinţii nu îşi încurajează copiii să urmeze aceste specializări.

„Numărul de elevi care îşi doresc să meargă la un liceu cu profil tehnologic, profesional este foarte mic tocmai din cauza faptului că este o oarecare stigmă asupra acestor meserii şi automat asupra acestor profiluri.

De multe ori sunt implicaţi şi părinţii care nu încurajează copiii să urmeze aceste specializări. De aici apare ideea că elevii nu îşi ating potenţialul maxim în liceu tocmai pentru că ei au ales acest profil ca o ultimă soluţie, nu şi-au pus ei opţiunea aceasta printre primele şi automat nu se duc acolo pentru că ar avea competenţe necesare acestei specializări sau pentru că se simt atraşi de domeniul respectiv, ci se duc acolo pentru că au fost repartizaţi”, a afirmat Miruna Croitoru.

„De multe ori elevii când sunt în clasa a VIII-a sunt oarecum influenţaţi”

Ea consideră că schimbările aduse în proiectul Legilor Educaţiei ar putea încuraja elevii să aleagă profilul tehnologic.

„Cu siguranţă că schimbările care au fost implementate acum în proiectul de lege i-ar încuraja mult mai mult deoarece au opţiunea să susţină examenul de bacalaureat după finalizarea liceului şi automat aici li se deschid mult mai multe oportunităţi.

De asemenea, practica în stil internship, modul în care ar fi realizată în colaborare cu agenţii economici i-ar stimula mult mai mult şi le-ar arăta inclusiv părinţilor faptul că inclusiv elevii de la aceste specializări realizează practica în modul în care ar trebui, sunt pregătiţi să urmeze o viitoare carieră şi aceste meserii sunt cerute de societatea civilă şi că nu este nicio stigmă în a urma o specializare în sensul acesta.

De multe ori elevii când sunt în clasa a VIII-a sunt oarecum influenţaţi de părinţi, de profesori sau proprii lor colegi să urmeze un profil teoretic fără a mai studia beneficiile pe care le-ar aduce un profil tip profesional, tehnologic, vocaţional”, a mai declarat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed