De ce spune PETRE DAEA că România este ruptă

„România, din punct de vedere agricol-structural, este ruptă. În producţia vegetală, tehnica suplimentară, însuşirea noilor tehnologii, contribuţia fermierilor, modul de lucru al acestora, organizarea exploataţiilor au reuşit să aducă ţării un supliment de producţie extrem de important, prin randamente care se pot compara cu orice ţară din vestul Europei, cu orice ţară parteneră din UE sau în afara UE. Rezultatele din 2017 plasează România în prima poziţie la floarea soarelui şi porumb, suntem în faţa Franţei la producţia de porumb, dar cu ce folos când această producţie, acest produs nu poate fi consumat în ţară, pentru că nu avem efectivele de animale care să consume producţia importantă de porumb”, a afirmat ministrul Agriculturii.

 

Petre Daea a subliniat că, prin condiţiile pedoclimatice favorabile, România rămâne un cultivator important de cereale.

 

„Pentru a fi util pentru ţară, pentru a fi benefic pentru consumatori, pentru a fi util şi benefic pentru fermieri trebuie zootehnizată ţara. Două specii – pasărea şi porcul – sunt principalii consumatori de porumb din România, de cereale din România”, a spus ministrul Agriculturii, care a adăugat că România deţine 4,8 milioane de hectare de păşuni şi fâneţe, o suprafaţă echivalentă cu cele din Olanda, Elveţia şi Belgia, cumulate.

 

România nu are încărcătura de animale pe care o poate avea, iar taurina de carne poate folosi această resursă, cele două obiective din spatele zootehnizării României fiind creşterea producţiei şi respectiv promovarea şi valorificarea acestei producţii prin lanţurile de magazine.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed