De ce tot mai mulți adulți se adaptează greu societății? De vină pot fi depresia și anxietatea

Tot mai mulți oameni sunt fără job nu pentru că nu s-ar găsi, ci pentru că se află într-o stare depresivă atât de avansată încât numai gândul de a merge zilnic acolo, de a interacționa și a fi puși sub presiune îi face să se închidă și mai mult în ei. Nu este vorba aici despre lene, despre lipsa de voință sau că nu și-ar dori să muncească. De fapt acești oameni chiar își doresc să lucreze, însă sentimentul de groază ce îi cuprinde odată cu realizarea că ies din zona de confort, în care se simt în siguranță, parcă îi trage în jos ca o ancoră.

Sunt zile la rând când nu sunt capabili să aibă grijă de propria persoană, săptămâni întregi în care stau în pat sau nu ies cu lunile din casă, izolarea fiind extremă. Din păcate aceasta este realitatea depresiei, iar fără ajutor specializat este greu să treci peste acest impas și să începi să funcționezi din nou cât de cât normal. Daniel Ivan este psihoterapeutul ce te poate ajuta dacă ești în această situație, indiferent de unde te afli în țară sau în străinătate.

Psihoterapie online – un bun start dacă ești anxios

Mulți își doresc să înceapă terapia cu un psiholog, însă îi îngrozește faptul că trebuie să stea într-o încăpere nouă, un teritoriu necunoscut, destăinuindu-se practic unui necunoscut. Este ca un atac asupra creierului, făcându-i să se simtă în pericol, când tot ce știu este siguranța casei. De aceea, un prim pas spre îmbunătățirea sănătății mentale și implicit a vieții personale, se poate face acum prin psihoterapie online. Daniel Ivan oferă și astfel de ședințe, oriunde te-ai afla. Tot ce ai nevoie este un device bun și conexiune puternică la internet.

Fiindcă ședințele se vor ține prin video, în confortul propriei locuințe, persoanelor le va fi mai ușor să se deschidă față de psiholog. În cabinet persoanele tind să fie defensive, mai tăcute și se restricționează din a oferi prea multe informații, deși psihologul este acolo doar să îi ajute. Asta provine din nesiguranță și incertitudine, fiindcă probabil la un moment dat în viață s-au destăinuit persoanelor apropiate, pe care le iubeau, persoane care i-au trădat mai rău decât orice inamic. Deci să vorbească unui străin despre problemele cu care se confruntă le încalcă destul de mult limitele sufletești și mentale.

Dar dacă îți faci curaj să mergi în persoană, un cabinet psihologic din Bucuresti unde ești întâmpinat de profesionalism, înțelegere, lipsă de judecată și maximă confidențialitate, este cel al lui Daniel Ivan.

Cu ce anume te mai poate ajuta acest psiholog

Cabinet Psihoterapie Daniel Ivan ajută persoanele prin terapie cognitiv-comportamentală, schema therapy, psihoterapie individuală, terapie de familie, terapie de cuplu și ședințe pentru dezvoltare personală.

Cu orice problemă te-ai confrunta în viață, fie că e vorba despre depresie, anxietate, probleme de personalitate, de cuplu sau familie, la cabinetul psihoterapeutului Daniel Ivan vei găsi rezolvare, sprijin, înțelegere și îndrumare.

Contact: 0761.600.020

[email protected]

Piața Victoriei – Șoseaua Nicolae Titulescu nr. 1, bl. A7, sc. 2, et. 1, apt. 31, interfon 31, Sector 1, București (la 2 minute de stația de metrou Piața Victoriei).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed