DIDE a dat USR în judecată: ”Mă așteptam de la PSD sau PNL, dar nu de la ei”

Celebrul protestatar Cristian Dide se judecă cu cei de la USR, după ce aceștia au refuzat să-i pună la dispoziție lista cu angajații partidului. Dide a câștigat procesul la Tribunalul București, dar USR a făcut recurs și urmează judecata la Curtea de Apel București.

 

Ludovic Orban s-a răzgândit?! GATA cu PSD-ul. Alegerile parlamentare vor fi diferite

 

 

”Cu câteva luni în urmă, aproape 5 luni, am solicitat USR-ului să îmi comunice posturile – atenţie, fără să îmi comunice numele angajatului – am solicitat să îmi comunice pe ce posturi are angajaţi, funcţia, dacă respectivul angajat deţine o funcţie în partid şi cu cât a fost remunerat la angajare şi cu cât este remunerat la data cererii. Deci era un tabel cu patru coloane care conţineau aceste informaţii. USR nici măcar nu mi-a răspuns, lucru care m-a deranjat enorm. Adică nu că mi-a refuzat, pur şi simplu a ignorat cererea mea. Şi am fost nevoit să merg în instanţă pentru a obţine aceste informaţii. În momentul de faţă ne aflăm în stadiul procesual de recurs pentru că am câştigat în fond, la Tribunalul Bucureşti. USR a făcut recurs şi aşteptăm un nou termen la Curtea de Apel Bucureşti pentru a se finaliza definitiv acest proces.”, a spus Cristian Dide, pentru EpochTimes.

 

2020, noiembrie. Temutul virus HIV/SIDA stă să cadă pe locul doi. SARS-CoV 2 îl depășește

 

 

Cristian Dide susține că se aștepta la o astfel de închidere din partea PSD sau PNL, dar nu din partea USR.

”Eu sunt unul dintre mulţi cetăţeni ai acestei ţări care şi-au pus speranţele în USR, şi încă îşi mai pun speranţele în acest partid. Noi am ajutat la creşterea acestui partid, am susţinut acest partid prin campanii electorale, am mers voluntari şi ni s-a promis o transparenţă. Şi în baza acestei transparenţe am făcut această solicitare. Dezamăgirea mea vine tocmai prin prisma faptului că refuzul vine de la USR. Dacă venea de la PSD sau PNL nu eram dezamăgit. Mă aşteptam. Dar ca USR să refuze să îmi comunice o informaţie de interes public, cum să spun, atât de simplă, nu mă aşteptam. Este dezamăgitor.”, mai spune Dide.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed