Directorul CIA: Principala ţintă politică a României este consolidarea relaţiilor cu SUA

În cursul întâlnirii cu preşedintele, şeful statului i-a spus oficialului american că principala ţintă politică a României este consolidarea relaţiilor cu SUA.

„Este principala noastră ţintă politică să consolidăm relaţiile cu SUA chiar dacă uneori, ca în cazul Kosovo, nu avem neapărat acelaşi punct de vedere, dar asta nu poate ridica vreun semn de întrebare în legătură cu determinarea noastră de a consolida relaţia cu SUA”, a spus preşedintele Băsescu, în debutul întrevederii cu directorul CIA. 

În context, preşedintele Băsescu a făcut referire şi la importanţa Parteneriatului strategic agreat de cele două state.

La rândul său, John O. Brennan a subliniat că nu a mai fost de multă vreme la Bucureşti, dar că remarcă o creştere şi o dezvoltare a oraşului.

De asemenea, directorul CIA şi-a exprimat aprecierea pentru creşterea relaţiei cu serviciile din România, evidenţiind „profesionalismul”, „inovarea”, „integritatea” şi „curajul” ofiţerilor români.

Înainte de întrevederea cu preşedintele Băsescu, directorul Central Intelligence Agency a avut o întrevedere, la Palatul Victoria, şi cu premierul Victor Ponta. John O. Brennan şi Victor Ponta au discutat despre cooperarea dintre cele două state, în cadrul parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, informează Executivul.

Vizita oficialului american în România vine la o zi după cea efectuată de secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev. Patruşev a avut, de asemenea, întâlniri cu premierul şi cu preşedintele.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed