„Va fi cea mai grea iarnă din istorie”, asta le-a spus Volodimir Zelenski ucrainenilor, ca să-i pregătească pentru ce va urma. Situația este deja dramatică. Oamenii care mai au încă locuințele intacte caută orice poate fi pus pe foc. În orașele serios afectate de atacurile Rusiei, lipsa încălzirii e regula, nu excepția. Până acum, armata Moscovei a distrus aproximativ 40 la sută din aprovizionarea cu energie a Ucrainei.
În estul țării, de-a lungul liniei frontului, situația este extrem de dificilă. Ucrainenii i-au alungat pe ruși din orașul Liman și împrejurimi. Dar acolo, oamenii locuiesc pur și simplu printre ruine: casele au fost distruse, iar alimentarea cu apă, electricitate și gaze a fost întreruptă. Așa că acum, localnicii s-au trezit prinși între disperare și bucuria că au fost eliberați.
Între disperare și bucurie
Orașul Liman a fost sub ocupație rusă mai bine de patru luni. Punct important pe linia de aprovizionare, a fost eliberat la începutul lui octombrie. Dar pentru localnici, alungarea rușilor nu înseamnă și sfârșitul luptei. Frontul s-a mutat cu doar câțiva kilometri mai departe. Rămân urmările luptelor, însă oamenii sunt recunoscători că își pot relua viața pe care o aveau înainte.
Acum, Liudmila Romenskaia se poate deplasa fără probleme prin oraș. „Nepoata noastră are șapte luni și nu am văzut-o de patru luni… Nepotul nostru are cinci ani. Datorită armatei noastre, am putut să-i sunăm. Telefoanele funcționează din nou, deși nu atât de bine. Nepotul meu mi-a spus la telefon că mă iubește foarte mult. Pentru o bunică, nepoții sunt lucrul cel mai prețios. Am fost martori aici la o mulțime de lucruri”, spune femeia și nu mai poate continua. O podidește plânsul.
Câteva străzi mai departe o întâlnim pe Nadejda și pe soțul ei, Volodimir. Timp de câteva luni nu au vorbit aproape cu nimeni, nu și-au părăsit casa aproape deloc. Fratele femeii a fost ucis de ruși. „E îngrozitor. Sper că soldații noștri vor rămâne aici și îi vor alunga pe ruși cât mai departe. Sper să nu se mai întoarcă niciodată”, spune Nadejda, ștergându-și și ea lacrimile.
Deși viața lor nu e deloc ușoară, Volodimir și Nadejda încearcă să meargă înainte. „Adunăm lemne de foc pentru iarnă. Nimeni nu știe dacă până atunci vom avea electricitate sau căldură. O să mergem la cabana noastră și o să petrecem iarna acolo”, spune femeia.
„Acești oameni sunt niște criminali”
Ucrainenii se pregătesc pentru o iarnă rece. Știu că fără o sursă de energie funcțională va fi și mai greu în apropierea frontului și în zonele eliberate.
Rusia continuă să lanseze rachete către regiuni din întreaga țară. Multe atacuri vizează infrastructura energetică a Ucrainei. Probleme au fost și în capitala Kiev, unde cartiere întregi au rămas fără energie electrică.
Directorul companiei naționale de electricitate spune că sunt cele mai mari atacuri din istorie împotriva infrastructurii critice a unei țări. „Cred că inginerii ruși din domeniul energiei ajută armata rusă. Acești oameni sunt niște criminali”, afirmă Volodimi Kudrițki, directorul companiei naționale de electricitate a Ucrainei. Kudrițki crede că foștii săi colegi au dat coordonatele necesare pentru lansarea atacurilor.
La urma urmei, sistemul energetic ucrainean era conectat la rețeaua rusă și belarusă până cu puțin timp înaintea invaziei. „Nici chiar pierderea unui sfert din capacitatea noastră, nici măcar pagubele aduse unui sfert din elementele-cheie ale rețelei nu au provocat colapsul sistemului energetic. Ne revenim rapid” – este mesajul de îmbărbătare transmis de director.
Ce povestesc copiii despre război
Dar în Iampil sunt puține semne că lumea își revine. „Nu avem electricitate și internet. Am supraviețuit cu ajutorul unui generator”, ne spune Alioșa, un băiețel de vreo 10-11 ani. Iampil este un sat din regiunea Donețk, lângă Liman. A fost eliberat în urmă cu doar câteva săptămâni. Localnicii au scris cu cretă pe porți și pe garduri mesajul „Aici locuiesc oameni”, sperând să fie cruțați. „A fost foarte greu. Într-o noapte s-a auzit un zgomot foarte puternic. A zburat înapoi acolo, apoi a ars. Așa s-a întâmplat…”.
Este ceea ce ne povestește, gesticulând, Slata, sora mai mică a lui Alioșa, o fetiță cu ochi albaștri, care se refugiază apoi în brațele mamei. Vor fi amintirile ei din război care probabil o vor bântui toată viața. Familia locuiește la propria fermă și are puțini vecini.
S-au trezit în mijlocul războiului, iar copiii încă mai vorbesc despre luptele la care au fost martori. „Atunci când avioanele zboară, sunt doborâte de artilerie”, ne explică Slata. „Slata, ăla e sistemul de apărare antiaerian”, o corectează Alioșa.
„Acolo a ars o casă, iar acolo în spate un hambar plin de lemne, o motocicletă și un tractor”, spune Alioșa, cu seriozitatea unui expert. Războiul i-a traumatizat pentru totdeauna. „Cel mai rău lucru e tăcerea. Nu mai putem dormi noaptea. Tăcerea e mai înspăimântătoare decât zgomotul. Ne-am obișnuit cu asta, cu zgomotele constante. Și acum brusc e liniște…nu știu de ce, dar nu pot să dorm”, mărturisește Natalia, mama copiilor. Ceea ce o sperie cel mai mult pe Natalia este gândul că soldații ruși s-ar putea întoarce. Dacă se va întâmpla asta, spune ea, își va lua copiii și va fugi.
