Farmec Cluj-Napoca are un nou director economic

“Mircea Stânceanu are o experienţă îndelungată în domeniul financiar, care îi va permite să facă faţă provocărilor pe care le aduce acest an şi să atingă obiectivele financiare pe care le vizăm”,  au declarat reprezentanţii companiei.

Mircea Stânceanu a ocupat  8 ani poziţia de Director Financiar-Economic la Quadrant Amroq Beverages, unde a coordonat departamentul financiar al companiilor grupului şi al celor 22 de puncte de lucru. Mircea Stânceanu are 28 de ani de experienţă în domeniul financiar şi managementul contabilităţii, în companii din domeniul FMCG şi instituţii financiare, trecând, pe rând, prin poziţii ca economist, inspector principal în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, controlor financiar la Curtea de Conturi, director financiar-economic în cadrul Cluj Beverage Company & Bacău Bevarage Company şi chiar preparator universitar, la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa.

Acesta a ocupat  8 ani poziţia de Director Financiar-Economic la Quadrant Amroq Beverages, unde a coordonat departamentul financiar al companiilor grupului şi al celor 22 de puncte de lucru.

Printre competitorii Farmec, la nivel local, se numără Procter&Gamble, Unilever, Henkel, Elmi Prodfarm, Herbagen sau Gerocossen.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed