FMI vine miercuri în România pentru evaluarea acordului şi discuţii privind o nouă înţelegere

„Ca de fiecare dată când avem o misiune de evaluare, adunăm datele statistice şi analizăm progresul care s-a făcut de la ultima evaluare, dar şi paşii care mai trebuie urmaţi pentru a asigura stabilitate macroeconomică şi financiară, în vederea trecerii la creştere economică”, a spus Lybek.

Oficialii FMI vor avea discuţii preliminare cu autorităţile române privind continuarea actualului program, iar negocierile vor avea loc, cel mai probabil, la începutul anului viitor.

„Dacă autoritățile române vor decide că vor continuarea actualulului program, atunci vom începe negocierile la umrătoarea misiune de evaluare”, a arătat Lybek.

Vizita delegaţiei FMI se va încheia pe 1 noiembrie.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Pro TV, că este un susţinător fără rezerve al unui nou acord cu FMI, care nu va viza împrumutarea unei sume anume, ci va constitui o linie de credit care va fi pusă la dispoziţie în cazul în care situaţia internaţională o va impune.

Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat recent pentru MEDIAFAX că un nou acord de doi ani cu FMI, după finalizarea celui actual, va fi suficient pentru ca România să-şi consolideze poziţia şi să poată implementa propriile politici.

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat în urmă cu aproape două săptămâni agenţiei MEDIAFAX că noul aranjament pe care autorităţile române îl vor încheia cu instituţia internţională va avea „cu siguranţă” o valoare mai mică decât împrumutul actual de 13 miliarde euro, iar banii vor putea fi atraşi de autorităţi doar dacă vor apărea probleme neprevăzute.

Boardul FMI a aprobat, la finele lunii septembrie, a cincea evaluare a acordului cu România, precum şi scrisoarea suplimentară, astfel că instituţia a eliberat cea de-a şasea tranşă din împrumut, de aproape 900 de milioane de euro.

România are un acord în derulare cu FMI, UE şi Banca Mondială în valoare de 20 de miliarde de euro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed