Gemenele de la Indiggo vând la New York melodii anti-virus. ”Ne-au fost dictate de Sfântul Duh pentru a vă oferi vouă Lumină și o protecție”

”Noul nostru album, ”Church of Love” (Biserica iubirii) este acum disponibil pe iTunes & Apple Music. Ne-am bucura să cântați alături de noi cântecele noastre și să lăsați Lumina Adevărată să vă umple inima. La cerere, vă vom trimite și versurile! Așteptăm suport și feedback din partea voastră. Vă rog, dați share și prietenilor”, este mesajul americancelor de origine română adresat urmăritorilor lor.

Gemenele Gabriela și Mihaela Modorcea (34 ani) au plecat în 2007 din România pentru a deveni reale vedete în  Statele Unite. Însă, până când vor ajunge unde și-au propus s-au pus serios pe muncit căci drumul spre faimă trece prin stomac.

 

Româncele țin la New York cursuri de pictat haine și dans din buric

Gabriela și Mihaela învață americanii cum să transforme îmbrăcămintea în artă, predând cursuri de pictură pe articole de îmbrăcăminte, clasă găzduită de un magazin de profil ”meșteșugăresc” din inima New York-ului. Atelier intitulat ”Vopseaua și transformarea îmbăcămintei în artă” unde îi obișnuiește pe cei înscriși cu motivele tradiționale românești, dar și cu pictura supraealistă.  Fetele nu lasă showbizz-ul în ciuda recalificării lor profesionale și continuă să apară pe scenă, în mici săli și cinematografe.

Încrezătoare în talentul lor, au ales să plece din țară după ce au concluzionat că România nu le apreciază la adevărata lor valoare. În urmă cu 12 ani au ajuns la faimosul concurs ”America’s Got Talent” unde au încercat să-l impresionze pe celebrul actor David Hassehoff și pe Sharon Osbourne, soția starului heavy metal-ului Ozzy Osbourne.

”Mi se pare înfricoșător modul în care voi, ca niște frumoase neveste ale lui Dracula, ați cântat despre New York. Parca ați fi vrut să ne bântuiți. Vă dau și eu o șansă. Aceea de a va întoarce la București!’, le-a spus atunci Hasselhoff.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed