Tranzacțiile de tip private equity – un fond de investiții cumpără un pachet semnificativ de acțiuni dintr‑o companie antreprenorială pentru a o crește și a o vinde, ulterior, în profit – erau înainte de 2009 unul dintre cele mai spectaculoase zone ale economiei. De exemplu, în 2005, volumul total al fuziunilor și achizițiilor (aici sunt incluse nu doar achizițiile operate de fonduri de investiții, ci și tranzacțiile între companii) depășea șase miliarde de euro. Practic, orice antreprenor care avea un business în creștere era curtat de fondurile de investiții. Și majoritatea îi țineau pe managerii de fonduri la ușa biroului, tocmai pentru că vedeau perspectiva și amânau momentul pentru a obține și mai mulți bani. Acele vremuri sunt parcă mai îndepărtate decât ne‑o arată calendarul.
BANI SUNT. Cristian Nacu, partener în cadrul Enterprise Investors, unul dintre cei mai mari administratori de fonduri din regiune, spune că, din 2010, când a cumpărat lanțul de retail Profi cu 66 milioane de euro, nu a mai făcut nici o achiziție. Și asta în condițiile în care fondul din care face parte are bani. Chiar în această perioadă Enterprise Investors ridică o generație de fond – este vorba de Polish Enterprise Fund VII care a „colectat“ deja de la investitori aproape 300 de milioane de euro. Iar asta nu e tot, pentru că procesul se află încă în derulare.
„Deși avem bani de investit, în ultimii ani, am făcut doar majorări de capital la o parte dintre companiile pe care le avem deja în portofoliu“, spune Cristian Nacu. Enterprise Investors a majorat capitalul social al lanțului Profi cu zece milioane de euro și pe cel al producătorului de materiale de construcții Macon cu două milioane de euro. De‑a lungul timpului, Enterprise Investors a mai investit în Siveco și Smartree – două companii software, precum și în retailerul Artima, vândut cu succes către rețeaua Carrefour.
Această lipsă de activitate nu este specifică doar fondului condus de Nacu. În general, piața este anchilozată, iar valoarea cumulată a tranzacțiilor din această zonă realizate de la începutul anului abia atinge 20 de milioane de euro. Valoarea medie a unei tranzacții este aproape nesemnificativă.
Vă întrebați probabil de ce fondurile stau pe margine, în condițiile în care piața abundă în companii aflate în dificultate al căror preț de vânzare (cel puțin, teoretic – și aici apare o altă discuție) este scăzut. O companie de investiții precum Enterprise Investors este interesată exclusiv de companii în creștere dar și autosustenabile din punct de vedere financiar. Ceea ce, într‑adevăr, a devenit în ultimii ani o rara avis.
Din faptul că nu prea mai există companii atractive pentru private equity să nu deduceți că nu există domenii de perspectivă. Aici apare o nuanță. Nacu spune că scanează toate industriile care se dezvoltă. Toate acestea sunt legate într‑o măsură mai mare sau mai mică de procesul de convergență – România tinde să „prindă din urmă“ celelalte state europene. Nacu se uită în special spre domeniile legate de consumul intern.
ENERGIE, AGRICULTURĂ, IT ETC. De altfel, industriile cu perspectivă nu sunt un secret pentru nimeni: energie, agricultură, servicii medicale, IT&C, comerț. Fiecare are însă particularitățile sale și nu oricine se află în această zonă este dezirabil. Să luăm IT‑ul, de exemplu. Sunteți familiarizați cu mitul că românii se pricep la programare. Și nu este neapărat un mit. Marea problemă este că foarte puține companii locale dezvoltă branduri proprii. Probabil că degetele de la o singură mână sunt arhisuficiente. În afară de producătorul de software antivirus BitDefender și TotalSoft (dezvoltă ERP‑ul Charisma), alte nume nu ne vin în minte prea ușor. Ambele companii au vândut o parte din acțiuni către investitori financiari. TotalSoft este deținut aproape în integralitate de fondul de private equity Global Finance. Cât despre Siveco (companie în care Enterprise Investors are acțiuni), aceasta nu dezvoltă branduri proprii, însă a devenit în sine un brand.
În rest, majoritatea covârșitoare a jucătorilor de pe această piață fac programare pentru produse străine. Vorbim, de fapt, despre un lohn intelectual. Care este diferența dintre o companie care dezvoltă propriul brand și una care face outsourcing pentru o companie străină? Principala desoebire vine din gradul de predictibilitate a evoluției. O firmă cu brand are un viitor mai ușor de prevăzut, spre deosebire de una al cărei principal avantaj competitiv este costul mai scăzut al forței de muncă. Or, investitorii străini nu au nici o reținere în a migra spre o altă piață dacă România devine prea scumpă, deci necompetitivă. Există voci care spun că, mai devreme sau mai târziu, Ucraina va surclasa România ca atractivitate. Cristian Nacu vine cu două contraexemple de proveniență central‑europeană. Atât în Cehia, cât și în Polonia există companii care dezvoltă propriul brand de joc electronic.
Lucrurile sunt nuanțate și în cazul investițiilor în energie regenerabilă. Există sute de proiecte pe hârtie, iar capacitatea de absorbție pentru energia alternativă se apropie de un maximum. Cu alte cuvinte, cei care continuă să investească în acest domeniu, deși se află în creștere acum, s‑ar putea trezi în situația celor care și‑au pariat toate cărțile pe real estate înainte de criză.
Nici în retail, lucruruile nu stau întotdeauna pe roze. Mic.ro este un exemplu de proiect pornit de la o idee bună, însă eșuat din cauza lipsei de experiență a investitorului în domeniu și a unei finanțări insuficiente.
O POSIBILĂ PROBLEMĂ. Dacă acum problema fondurilor de investiții nu sunt banii, ci, mai degrabă, lipsa unor proiecte viabile pe care să le cumpere, mai încolo, s‑ar putea ca și finanțarea să intre în impas. Cristian Nacu spune că, în prezent, majoritatea firmelor de private equity care operează în România dețin capital de investit. Este și situația sa. Să nu uităm că noul fond administrat de Enterprise Investors are de plasat regional cel puțin 300 de milioane de euro. Până acum, fondul a investit două miliarde de euro în regiune – 10% din această sumă se regăsește în companii românești.
Nacu nu exclude scenariul ca, peste un an sau doi, fondurile să întâmpine dificultăți serioase în a strânge bani de la investitori. Este vorba, evident, despre firmele de investiții care operează în zona Europei Centrale și de Est. „Dacă din regiunea noastră nu ar face parte Polonia, sumele atrase de la investitori ar fi foarte mici“, crede Cristian Nacu. Investitorii migrează către zonele în care creșterile sunt mult mai spectaculoase decât în regiunea noastră. Este vorba în special despre statele ale căror nume au creat celebrul acronim BRIC: Brazilia, Rusia, India și China.
Iată o perspectivă deloc îmbucurătoare, având în vedere că România este dependentă de investițiile străine. Această tendință se suprapune cu scăderea transferurilor de bani făcute de românii care muncesc în străinătate. Dacă în 2007–2008 acestea ajungeau la 7,5 miliarde de euro pe an, adică circa 3% din Produsul Intern Brut, anul trecut și anul acestea transferurile sunt de ordinul sutelor de milioane de euro.
CONTEXT ȘI PERSPECTIVĂ. Cu alte cuvinte, industria de private equity ar putea pierde din strălucire la nivel regional, cel puțin. Înainte de criză, activitățile de private equity și investment banking erau cele mai dorite domenii de absolvenții de MBA. Și acum, companiile de investiții primesc multe solicitări de angajare, dar oportunitățile, evident, s‑au împuținat.
Pe plan global, specialiștii din acest domeniu au avut cariere impresionante. Inclusiv contracandidatul lui Barack Obama în alegerile pentru președinția Statelor Unite – este vorba de Mitt Romney – este un veteran din private equity. El a fondat compania de investiții Bain Capital. De‑a lungul anilor, firmele de private equity au fost demonizate de critici. Principalul „cap de acuzare“ a fost faptul că aceste firme nu fac decât să îndatoreze companiile pe care le cumpără, le umflă valoarea și, ulterior, le vând cu valori nejustificat de mari. Aceasta este/a fost o problemă a statelor dezvoltate însă. Pentru statele emergente, cum este și cazul României, investițiile de tip private equity au dus, de cele mai multe ori, la dezvoltarea companiilor. Evident, au fost și eșecuri. Dar mai avem mult până să le considerăm lucrarea demonilor.
