Guvern: În funcţie de cifrele de la sfârşitul trimestrului, putem rediscuta despre majorărea salariilor

„Guvernul analizează toate aceste cifre la sfârşitul trimestrului şi, în funcţie de acele cifre, în funcţie de perspectiva economică şi de spaţiul fiscal ce se vor deschide în acel moment, putem rediscuta acest subiect şi suntem, evident, dispuşi să-l rediscutăm”, a declarat Suciu, întrebat de jurnalişti dacă, în contextul anunţului BNR că România va avea al doilea trimestru consecutiv de scădere economică, Executivul mai ia în calcul o posibilă creştere a salariilor pentru 1 iunie.

 

Acesta a amintit că majorarea salariilor bugetarilor reprezintă un angajament care se regăseşte în programul de guvernare, adăugând că nu există, pe acest subiect, elemente suplimentare faţă de săptămâna trecută.

 

„În acest moment, Banca Naţională n-a făcut decât să readucă indicatorii (…) în discuţie, nu e absolut niciun element nou care să ne facă să ne schimbăm în acest moment poziţia”, a conchis Suciu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed