Guvernul lansează un program naţional pentru reabilitarea a 10.000 de km de drumuri judeţene

„Drumurile judeţene reprezintă aproape 35 de mii de kilometri, din care, din păcate, şi în acest moment 2.500 de kilometri sunt drumuri de pământ, iar 9.100 pietruite. Iar cele de interes local, din 30 de mii de kilometri, numai 5.900 au asfalt, restul sunt drumuri pietruite şi de pământ”, a declarat Blaga.

Ministrul a spus că vor primi finanţare cu prioritate autorităţile judeţene care au depus proiecte pentru obţinerea de fonduri europene, dar nu au mai primit bani pentru că au fost depăşite cotele alocate României. Proiectul va demara în 2010 şi se va întinde pe mai mulţi ani – respectiv trei sau patru, după estimarea ministrului Dezvoltării.

Blaga a mai spus că reabilitarea unui kilometru de drum judeţean costă, la nivel naţional, 200.000 de euro, în medie. „Am lăsat la latitudinea Ministerului Finanţelor (MFP) modul de finanţare a programului. Există oferte din partea unor mari firme, să lucrăm pe credit – furnizor, şi au fost astfel de programe derulate inclusiv de Ministerul Dezvoltării”, a spus ministrul. El a precizat că MFP are posibilitatea de a identifica şi alte surse de finanţare, mai convenabile.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed