Indicele BET-FI a închis şedinţa de vineri sub minimele din octombrie 2008, după o scădere cu 7,2%

În şedinţa de tranzacţionare de vineri, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-a comprimat cu 6%, până la 12,22 milioane lei (2,86 milioane euro), comparativ cu nivelul consemnat în şedinţa precedentă, de 13,01 milioane lei (3,08 milioane euro).

"În mare parte evoluţia de vineri de la BVB s-a datorat scăderilor înregistrate de pieţele din Statele Unite în şedinţa precedentă, dar cred că investitorii au luat în seamă şi situaţia politică de la noi", a declarat pentru NewsIn Marcel Murgoci, directorul de tranzacţionare al casei de brokeraj Estinvest.

Bursele din Statele Unite au încheiat şedinţa de joi în coborâre puternică, în contextul în care investitorii şi-au marcat profiturile, pe o piaţa afectată de ştirile privind rezultatele financiar slabe ale companiilor.

Indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) a scăzut cu 2,70%, la 8.149,01 puncte, în timp ce indicele Nasdaq a pierdut 3,24%, la 1.507,84 puncte. De asemenea, indicele Standard & Poor’s 500 a scăzut cu 3,31%, la 845,14 puncte.

La Bucureşti, indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scăzut vineri cu 2,25%, până la 2.253,02 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a coborât cu 2%, până la 1.510,65 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a pierdut 7,22%, până la 9.707,83 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a scăzut cu 2,72%, până la 4.504,62 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 3,80%, până la 211,76 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a pierdut 0,69%, până la 330,11 puncte.

Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au atras cea mai mare lichiditate în şedinţa de vineri, de 1,68 milioane lei, iar preţul lor a scăzut cu 3,66%, până la 0,79 lei, în timp ce titlurile SIF Oltenia (SIF5) s-au depreciat cu 7,53%, până la cotaţia de 0,43 lei, în urma unor schimburi de 1,20 milioane lei.

Titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au ieftinit cu 6,67%, până la preţul de 0,392 lei, pe o lichiditate de 1,09 milioane lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni SIF Transilvania (SIF3) au însumat 895.200 lei, iar titlurile s-au depreciat cu 7,14%, până la 0,234 lei.

Preţul titlurilor SIF Banat-Crişana (SIF1) a scăzut cu 6,25%, la 0,45 lei, pe fondul unor schimburi de 868.400 lei, iar acţiunile SIF Muntenia (SIF4) au captat o lichiditate de 833.000 lei şi s-au depreciat cu 8%, până la 0,46 lei.

Schimburile cu acţiuni BRD SocGen (BRD) au totalizat 709.900 lei, iar titlurile s-au ieftinit cu 6,4%, până la 5,85 lei, în timp ce acţiunile Azomureş (AZO) au pierdut 2,6%, ajungând la 0,225 lei, pe fondul unei lichidităţi de 613.700 lei.

Titlurile Petrom (SNP) s-au menţinut la 0,168 lei, pe o lichiditate de 519.600 lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni Antibiotice Iaşi (ATB) au însumat 365.800 lei, iar titlurile s-au ieftinit cu 2,43%, până la 0,361 lei.

NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed