JPMorgan plăteşte 228 mil. dolari în SUA pentru a scăpa de un litigiu privind obligaţiuni municipale

Suma care va fi plătită de JPMorgan este cea mai mare anunţată până în prezent în cadrul unei anchete derulată de Departamentul de Justiţie şi alte agenţii federale americane, potrivit cotidianului Financial Times. În decembrie, Bank of America a acceptat să plătească 137 milioane de dolari pentru a scăpa de acuzaţii similare, iar în mai grupul elveţian UBS a ajuns la un acord în schimbul a 160 milioane de dolari.

 

Pe lângă instituţiile de credit, au fost acuzate şi 18 persoane, inclusiv James Hertz, un fost angajat JPMorgan. Nouă dintre cei 18 au pledat vinovaţi, potrivit Departamentului de Stat.

 

Cea mai mare parte a banilor plătiţi, aproape 130 de milioane de dolari, va reveni municipalităţilor şi altor emitenţi, a anunţat JPMorgan.

 

În cadrul înţelegerii cu autorităţile SUA, grupul JPMorgan a recunoscut şi a acceptat că este responsabil de comportamnetul anticoncurenţial al unor foşti angajaţi înainte de anul 2006. JPMorgan a renunţat la divizia de derivate municipale în 2008.

 

Municipalităţile americane investesc, de obicei, fondurile obţinute prin vânzarea de obligaţiuni până la utilizarea acestora în scopul pentru care au fost atrase. Potrivit regulilor Fiscului american, pentru a fi scutite de taxe, aceste investiţii trebuie realizate la o valoare corectă în funcţie de piaţă. Cel mai utilizat mod de a stabili valoarea corectă de piaţă este printr-o licitaţie. Ancheta autorităţilor a acuzat JPMorgan că a subminat, în anumite situaţii, procesul competitiv al licitaţiei deoarece a obţinut informaţii despre ofertele concurenţilor, în timp ce cu alte ocazii ceilalţi participanţi la licitaţie înaintau deliberat oferte foarte scăzute.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed