Marea ”familie” a exportatorilor! Lista companiilor care au un om bine pus

Firme care aparțin celor care activează în Consiliul de Export sunt benficiare ale Programului de Promovare a Exporturilor (PPE), conform unei note de fundamentare a unei OUG  pentru liberalizarea promovării exportului românesc, elaborată de Ministerul Economiei. Problema e că întreg PPE este dirijat de Consiliul de Export, o entitate fără personalitate juridică, cu caracter public-privat, pe lângă ministerul amintit. Practic, oameni cu decizie aprobă sume de bani pentru firmele lor pentru ca acestea să participe la diverse târguri internaționale.

 

Curtea de Conturi a stabilit în 2019, în urma unui alt audit, o serie de nereguli care explică parțial modul în care sunt cheltuiți banii publici prin intermediul PPE. Printre principalii câștigători din punct de vedere financiar al sistemului PPE sunt fie implicate în procesul decizional privind PPE, fie au legături cu sau sunt apropiați de centrul de decizie. Cele
mai importante în acest sens sunt firmele intermediare.

 

De exemplu, Olimpic International Turism, unul din principalii câștigători ai contractelor de intermediere pentru târguri și misiuni, în valoare de peste 50 de milioane de lei între 2010-2020, este deținută de un consilier și fost vicepreședinte ANEIR (Asociație Națională a Exportatorilor și Importatorilor din România), care a participat la lucrările Consiliului de Export încă din 2010 alături de co-președintele Consiliului (care este totodată președinte executiv al ANEIR), se arată în documentul menționat mai sus.

 

Citește și: Ministrul Economiei: Programul actual de promovare a exportului şi implicit programul de participare la târguri este un vehicul de a lua bani de la stat prin firme intermediare şi de plimbare în locuri de vacanţă luxoase pe banii contribuabiliilor

Un alt intermediar căruia îi sunt atribuite contracte de intermediere de cel puțin 10 ani de zile aparține unui fost consilier personal al ministrului, în perioada incipientă a PPE.

Un alt exemplu grăitor este principala firmă beneficiară de subvenții PPE între 2015-2020, Hilux Fashion, deținută de două persoane care reprezintă asociații patronale în Consiliul de Export (BFD și FRDVA), unul dintre ei participând chiar și în comisiile de selecție a beneficiarilor la evenimentelor pentru care au fost subvenționați.

Citește și: INS: Exporturile României au scăzut cu 3,7% în primele 2 luni din 2021, iar importurile au scăzut cu 0,2%, faţă de perioada similară din 2020

Principalii beneficiari

 

 Hilux Fashion SRL

Firma Hilux Fashion a participat în fiecare an între 2013 și 2020 la multiple târguri și misiuni finanțate prin PPE și a beneficiat de 1,86 milioane de lei de la statul român pentru a promova exportul produselor sale. Firma figurează cu 0 salariați de la înființare, cu excepția anilor 2015 și 2019. Dintre toți beneficiarii PPE, Hilux Fashion are cea mai mare subvenție cumulată între 2015-2020. În aceeași perioadă, cei doi asociați ai săi au participat în mod regulat la activitățile Consiliului de Export, care are un rol cheie în deciziile privind evenimentele și cheltuielile PPE. Totodată, unul din asociații acestei firme a fost de mai multe ori membru al Comisiei de selecție a beneficiarilor pentru evenimentele la care a participat (spre exemplu, târgul Paris Fashion Week 2020 și 2019). Înregistrată în 2013, beneficiază de subvenții PPE de 130.000 lei încă din primul an. Deși are o cifră de afaceri de doar 11.000 lei în 2013, anul următor mai beneficiază de subvenții de 174.000 lei. În 2014 are cifra de afaceri 0, dar beneficiază și în 2015 de 134.000 lei.

Succesul acestei firme este semnificativ mai mare în rapoartele de eficiență încheiate de ea însăși la finalul târgurilor, decât în realitate. Cifra de afaceri fiind mult mai mică decât contractele declarate, se spune în nota de fundamentare.

Din cele 4 misiuni organizate în anul 2019 în domeniul modei, Hilux Fashion SRL a participat la 2, în timp ce la celelalte 2 a participat o societate deținută de al doilea asociat.
În cererea – declarație pe propria răspundere pentru înscrierea la târgul Paris Fashion Week 28.02-02.03.2020 menționa printre rezultatele obținute în urma participării la acțiunile PPE (Paris, Dubai, Atlanta, Barcelona): intrarea pe alte piețe și contracte de export în valoare estimată de 230.000 euro (peste 1.000.000 lei). Cifra de afaceri a firmei cumulată pe
2015-2019 este sub jumătate din această sumă.

Art & Business Today SRL

Printre primii 25 de beneficiari între 2015-2019, firma este deținută de vicepreședintele consiliului director al Federației Române de Design Vestimentar și Accesorii, federație al cărei președinte și secretar sunt asociații Hilux Fashion SRL. A beneficiat în fiecare an din 2013 de subvenții PPE, în total 1,100,641 lei.

Camilium Invest SRL

Deținută de vicepreședintele consiliului director al Federației Române de Design Vestimentar și Accesorii, federație al cărei președinte și secretar sunt asociații Hilux Fashion SRL, beneficiază de 489.000 lei între 2013-2017.

Leading Way Edu SRL și Negrau Creative Group Corporation SRL

Cu 0 salariați și 0 cifră de afaceri în 2017, Leading Way Edu beneficiază de subvenții PPE de 79.000 lei în 2018. Același asociat deține și Negrau Creative Group Corporation, înființată în 2018 cu 0 salariați și cifră de afaceri sub 5.000 în 2018 și 0 în 2019. Beneficiază de subvenții PPE de 246.000 lei în 2019, apoi de 141.000 leei în anul pandemic 2020.
Ambele sunt deținute de același asociat, care a fost asociat într-o a treia firmă radiată cu o rudă care alături de asociații Hilux Fashion SRL, este la rândul ei unul din asociații Bucharest Fashion District, una din asociațiile patronale care participă la activitățile Consiliului de Export (și membră a Federației Române de Design Vestimentar).

List Concept SRL

Înregistrată în 2011, cu 0 salariați și cifră de afaceri 17.000 lei în 2012, beneficiază de subvenții PPE de 121.000 lei în 2013-2014. Din 2014 până în prezent are cifră de afaceri 0. Este deținută de președintele asociației Future in Textiles, participant la lucrările Consiliului de Export, și asociat în alte două firme importante care au beneficiat separat de 580.000 lei și 500.000 lei între 2014-2019.

Randals Trade SRL 

Deși în 2013 a avut o cifră de afaceri de 74.000 lei, iar în 2014 de 6.000 lei, cu doi salariați, în 2013 a fost subvenționată cu 135.000 lei, în 2014 cu 102.000 lei, iar în 2015 cu 220.000 lei. Din 2016 nu a mai înregistrat cifră de afaceri. Cei doi asociați dețin o altă companie care se înscrie în primii 30 de beneficiari ai PPE între 2015-2019, cu o sumă anuală medie de 133.000 lei, deși a avut un profit net anual mediu de peste 16 ori mai mare. Aceasta este membru al asociației Sfera Factor, participantă la lucrările Consiliului de Export.

Service Group Active Concept SRL

Înregistrată în 2012 cu 0 salariați și cifră de afaceri sub 20.000 lei, beneficiază în 2013 de subvenții PPE de 64.000 lei, apoi 25.000 anul următor. Are activitate la fel de restrânsă până în 2017, ultimul an de activitate, dar mai beneficiază în 2018 de 33.000 lei. Este membru asociat al Asociației Romanian Contemporary Jewelry, alături de Ligia’s
Accessories SRL și Camilium Invest SRL.

Alte două societăți legate cu reprezentant participant la activitățile Consiliului de Export
Spectralink SA, cu 0 angajați și rezultate în scădere, care nu se numără nici măcar printre primii 7.000 de exportatori ai României, beneficiază de 260.000 lei între 2018-2019. În anul pandemic 2020 beneficiază de încă 302.000 lei. Aparține în principal președintelui APREL, una din organizațiile reprezentative care participă în mod regulat la activitățile
Consiliului de Export. Aceeași persoană este administrator la Electrotel SA, un exportator care se bucură între 2015-2019 de 770.000 lei subvenții PPE, deși are în aceeași perioadă un profit net de peste 13 ori mai mare.

Alte trei societăți legate cu reprezentant participant la activitățile Consiliului de Export

Alte trei societăți legate prin asociat comun, care a participat la activitățile Consiliului de Export în calitate de reprezentant al unei asociații reprezentative din domeniu, au fost beneficiare PPE notabile, beneficiind de acoperirea unor costuri mult mai mari decât cifrele de afaceri.

Ligia’s Accessories SRL

Cu 0 salariați și deși a avut o cifră de afaceri de 35.000 lei în 2012, beneficiază în 2013 de subvenții PPE de 167.000 lei în 2013. Cifra de afaceri e 22.000 lei în 2013, dar beneficiază în 2014 de subvenții PPE de 72.000 lei. Cifra de afaceri în 2014 a fost 3.000 lei, dar în anul 2015 beneficiază de subvenții de 80.000 lei, fiind radiată în februarie 2016 neavând înregistrate situațiile financiare pe anul 2015. Este deținută de vicepreședintele FRDVA (federație al cărei președinte și secretar sunt numiții asociații Hilux Fashion SRL), și în prezent radiată.

Aldo Studio SRL

Având același asociat cu Ligia’s Accessories SRL, beneficiază de subvenții de 75.000 lei încă din anul înregistrării, 2013, an în care nu are activitate. Deși avea un singur salariat și o cifră de afaceri de doar 10.000 lei în 2014, în anul 2015 îi este subvenționat un cost de peste 6 ori mai mare, de 66.000 lei, din PPE. Este radiată în 2016. Este deținută de
vicepreședintele FRDVA alături de alt membru FRDVA, și radiată.

Artelier Lorina SRL

Având asociat comun cu Aldo Studio SRL și Ligia’s Accessories SRL, se numără printre primele 50 de firme beneficiare ale PPE între 2015-2019, cu un cost din PPE dublu față de cifra de afaceri cumulată pe aceeași perioadă. Este deținută de un asociat unic care a fost asociată și în Aldo Studio SRL (însă certificatul constatator emis pentru participarea la Paris
Fashion Week 2020 este eliberat către vicepreședintele FRDVA care a deținut Ligia’s Accessories).

 

Exportatori care nu exportă

 

Conform datelor INS, raportat la numărul total al exportatorilor României între anii 2015-2019, numărul beneficiarilor PPE reprezintă în medie aproximativ 3%. În realitate, însă, numărul este mult mai mic, sub 2%, din cauza faptului că aproape jumătate din beneficiarii PPE nu se regăsesc deloc printre companiile exportatoare ale României.

Aproape 50% din beneficiarii anuali ai PPE nu exportă. Iar cifra se află în creștere, numărul firmelor care nu exportă în totalul beneficiarilor PPE crescând între 2015 și 2019. Dacă în 2015, aproximativ 170 din beneficiari nu se regăseau printre exportatorii României, în anul 2019 această cifră a crescut la aproximativ 230. Deși este șocant, aceste cifre se explică
atunci când sunt privite prin prisma problemelor care afectează PPE de 10 ani de zile, probleme caracteristice politicilor publice socialiste.

Printre acestea, relevante ar fi cele privind selecția firmelor beneficiare PPE, precum și lipsa oricăror verificări ale condițiilor de eligibilitate fie înainte, fie după participarea la evenimente de către beneficiari. Astfel, condiții esențiale de eligibilitate sunt îndeplinite prin declarație pe propria răspundere, declarații care în realitate nu sunt verificate.

Acest lucru se traduce în participarea unui număr considerabil de beneficiari care fac parte din același grup de societăți, sunt deținute de aceiași asociați sau administrate de aceleași persoane. De asemenea, printre beneficiari se regăsesc nu doar societăți care nu exportă, ci chiar și unele care au o cifră de afaceri infimă sau care nu au deloc activitate. Raportat la
cerința unui număr minim de participanți pentru organizarea unui târg sau unei misiuni, decidenții sunt uneori nevoiți chiar și să „umple locurile” pentru atingerea pragului.

Acestea sunt doar o parte din problemele PPE, detaliate în continuare, care accentuează risipa banilor publici, ocazionează cheltuirea lor preferențială, și mai ales care face ca aproape 50% din beneficiarii PPE să nu fie exportatori și ca banii contribuabililor cheltuiți în PPE să fie risipiți fără a ajuta exporturile.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed