Primele mele impresii cînd am coborît maşina de pe vaporul care ne traversase Gibraltarul. Un vapor cîndva de lux. Dintr-o altă lume, cu saloane mari, acolo fusese cazinoul, dincolo restaurantul de nu ştiu cîte stele, apoi barul şic. Toate într-o paragină controlată. Pe tavan, candelabrele grele şi lemnul scump păstrează viu acel trecut. Undeva, în interiorul vaporului, cîteva sute de maşini înghesuite. Le-am privit o clipă, înainte de a urca în saloanele largi. Scufundate într-o linişte ciudată; mirosea a fum, cauciuc şi-a mare.

Tanger. Noapte.

După 8 ore de stat în port, la Algeciras, sub un soare mult prea darnic. Gheaţă vîndută la pungi, în cîteva tonete albe, răsfirate printre maşinile încinse. 50 de cenţi. Vreau 4. După un drum de 2 ore şi jumătate cu vaporul prin Gibraltarul pierdut în ceaţă. Cel mai aglomerat weekend din ultimii ani. Am aflat mai tîrziu, la televizor. Gălăgie. Strigăte, scandal. Frontiera blocată. Cozi imense. Claxoane – felul de a protesta al magrebienilor care munceau în străinătate şi veneau acasă doar în vacanţă. O lumină ciudată peste scene incredibile: un poliţist de frontieră, nemulţumit că un bătrînel nu se mişca atît de repede cît ar fi vrut el, răstoarnă maşina de spălat de pe acoperişul microbuzului. Maşina se zdrobeşte, cu zgomot, de asfalt. Bătrînul începe să tremure. Apoi, să urle. Din neputinţa de a-l bate pe poliţist. Din spate, cîteva zeci, sute, apoi mii de claxoane. Corecţie. Vameşii iau o pauză, supăraţi pe lume.

Am dormit în prima parcare după frontieră. În stînga, în dreapta, oamenii îşi făceau rugăciunea pe covoare intinse pe jos. Undeva mai în faţă, doi occidentali. El făcea ceaiul la un mic aragaz portabil. Ea pare să facă o salată. Sau poate făcea altceva, nu mai ştiu.

Un somn scurt. Şi totuşi, dimineaţă nu mai era aproape nimeni în jur. Doar cei doi occidentali. Probabil dormeau duşi. Atunci am început să simt totul: miresme noi, praf, peşte, sare, mirodenii, portocali pe marginea drumului. Şi cactuşi. Nisip. Autostradă dreaptă, spre Marakesh. Dreaptă şi încinsă. Din cînd în cînd, localnicii traversează în fugă prin faţa maşinilor ce aleargă cu peste 140 la oră. Depăşesc primele „caravane”. Maşini, orice maşini, cară pe acoperiş munţi de mobilă, electrocasnice, biciclete, haine, jucării. Toate ambalate în saci albaştri. Dublează sau chiar triplează înălţimea maşinii. Furnici cară grăunţe în spinare. Firimituri mari, albastre. Le depăşesc şi mă uimeşte, de fiecare dată, echilibrul lor precar. Pe marginea autostrăzii, cactuşi mari. Frunze verzi, cu ţepi imenşi. Tot mai mari.

Africa. E altfel. Şi e doar începutul drumului.

Text si foto Cosmin Silistraru, producator The Money Channel