Martin Scorsese va regiza un documentar despre Bill Clinton

Documentarul, care beneficiază de susţinerea deplină a lui Bill Clinton, va prezenta diverse opinii pe care fostul preşedinte democrat le-a avut despre politică, istorie, cultură şi omenire în general, în timpul celor două mandate prezidenţiale ale sale petrecute la Casa Albă.

 

„O personalitate puternică, care a rămas o voce majoră în numeroase chestiuni de interes mondial din zilele noastre, preşedintele Clinton continuă să modeleze dialogul politic atât aici (în Statele Unite, n.r.), cât şi în lume”, a declarat Martin Scorsese.

 

„Prin intermediul unor discuţii aprofundate, sper să ofer publicului o imagine cât mai bună despre personalitatea lui extraordinară”, a adăugat cineastul american.

 

Reprezentanţii postului HBO nu au anunţat deocamdată data la care vor începe filmările şi nici data la care va fi difuzat acest film documentar.

 

Bill Clinton, în vârstă de 66 de ani, care a fost ales preşedinte al Statelor Unite ale Americii în 1992, a rămas o persoană foarte apreciată de publicul american şi după ce a părăsit Casa Albă, la finalul celui de-al doilea mandat prezidenţial, în ianuarie 2001.

 

În luna iulie a acestui an, institutul de sondaje şi cercetări de piaţă Gallup anunţa că Bill Clinton deţine o „rată de favorabilitate” de 66% şi se bucură de o mare popularitate aproape în toate segmentele de populaţie din Statele Unite.

 

După ce a plecat de la Casa Albă, Bill Clinton a continuat să fie văzut foarte des în public graţie fundaţiei sale care promovează dezvoltarea globală.

 

Într-o carieră de peste şase decenii în industria cinematografică, Martin Scorsese este considerat unul dintre cei mai influenţi cineaşti americani contemporani, fiind autorul unor filme devenite clasice, precum „Şoferul de taxi/ Taxi Driver” (1976), „Taurul furios/ Raging Bull” (1980) şi „Băieţi buni/ Goodfellas” (1990), dar şi al unor pelicule mai recente, extrem de bine primite de public şi de critici, precum „Bandele din New York/ Gangs of New York” (2002), „Aviatorul/ The Aviator” (2004) şi „Hugo” (2011). Martin Scorsese, în vârstă de 69 de ani, a primit şi multe nominalizări la Oscar, trofeu pe care l-a obţinut în cele din urmă în 2007, cu filmul „Cârtiţa/ The Departed”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed