Fiecare economie are specificul ei și pentru fiecare model sunt aplicabile anumite tipuri de măsuri care să diminueze efectele dezavantajelor specifice și să amplifice potențialul latent. Pentru asta trebuie să recunoaștem însă cu toții câteva probleme specifice României, fără mângâieri populiste pe creștetul orgoliului național, dar și fără dramatizări apocaliptice ale situației. Unele lucruri nu pot fi schimbate decât pe termen lung, iar pe termen lung noi nu reușim să fim constanți și coerenți în urmărirea unor obiective. Ca să vă dau cel mai la îndemână exemplu, eu votez pe cine îmi promite autostrăzi și infrastructură, dar am îmbătrânit în această discuție fără să reușesc să-i fac să înțeleagă nici chiar pe cei mai luminați dintre interlocutori că investițiile în autostrăzi, căile ferate, construcția de școli, spitale, canalizare, apă și ce ne mai trebuie prin România, nu urmăresc ca prim scop mersul cu mașina, cu trenul, cu educația sau cu sănătatea. Înainte de orice sunt slujbe create, valoare adăugată, consum sustenabil, taxe, contribuții și pensii… reușiți să vedeți toate astea când vorbim de Pitești-Sibiu, de #Șîeu Moldova, sau de spitalele regionale?

Oricât ar urla prezentul, orice presiune electorală ai avea, oricât te-ar durea o recesiune iminentă sau o criză de finanțare mondială, investițiile în infrastructură trebuie păstrate la un nivel constant. După cvasi-epuizarea ciclului privat de investiții (iar bruma de bunăstare de azi a venit aproape exclusiv pe acest tip de investiții și pe fonduri UE tot către mediul privat), să oprești investițiile în infrastructură e ca și cum ai opri inima pentru că ai o rană la mână și sângerezi. Or exact asta au făcut guvernele României, începând din 2012, dar și anterior anului 2011 – au tăiat permanent investițiile în infrastructură. Nu vă uitați la cheltuielile alea de capital din execuția bugetară, unde sunt prinse și achiziții de tehnică militară și alte lucruri care, deși necesare, nu produc totuși valoare adăugată (slujbe, bunăstare, contribuții) în România. Uitați-vă la faptul că pentru drumuri și autostrăzi cheltuim 0,1-0,2% din PIB, iar din banii ăia cei mai mulți sunt pentru plombat gropi, iar din plombat gropi, cei mai mulți bani se duc pe bitum de import, că-n România nu-l mai facem. Uitați-vă că din 1-1,5% investiții publice locale, jumătate se duc pe șpăgi de partid, parcuri rurale, panseluțe supraevaluate și alte prostii care NU produc bunăstare.

Articolul integral pe MOISE.RO