O femeie a murit după o operație de mărire a sânilor, la Iași

Tânăra a fost adusă iniţial în stare critică la Spitalul „Sfântul Spiridon”, după ce a fost operată la clinica privată Omini din oraş, medicii acordându-i şanse minime de supravieţuire.

 

Potrivit medicilor, în noaptea de vineri spre sâmbătă, femeia a intrat de câteva ori în stop cardio-respirator, iar în pofida intervenţiei medicilor, ea a murit în cursul dimineţii de sâmbătă.

 

„Medicul legist va fi cel care va spune exact cauza exactă. La noi, i s-a făcut un computer tomograf, dar nu am putut trage o concluzie. Tânăra prezenta un edem cerebral şi a intrat de câteva ori în stop cardio-respirator. Nu a mai putut fi salvată”, a declarat, sâmbătă, medicul Florin Grămadă, purtător de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

 

Cadavrul tinerei va fi dus la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, pentru necropsie.

 

Medicul Lucian Popa, cel care a făcut intervenţia chirurgicală, declara că operaţia a decurs fără probleme.

„A fost o intervenţie de corectare a implanturilor puse. Pacienta a fost supravegheată pe timpul nopţii şi nu a fost semnalată nicio problemă Au survenit complicaţii în această dimineaţă (vineri dimineaţă – n.r.), iar din acest motiv am anunţat ambulanţa”, declara medicul Lucian Popa.

 

El susţinea că este posibil ca femeia să nu fi respectat indicaţiile post-operatorii, după intervenţiile anterioare de mărire a sânilor.

 

Medicul Popa mai afirma că imediat după implant se recomandă evitarea sarcinii, lucru care nu a fost respectat de către pacientă.

 

El mai spunea că primele două intervenţii au decurs fără probleme.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed