Președintele China Town din Afumați, percheziționat de polițiștii anti-fraudă

Poliţiştii bucureşteni au fost sesizați cu privire la faptul că mai multe persoane, în calitate de reprezentanţi a cinci societăţi comerciale, ar fi introdus în ţară produse textile şi materiale de construcţii, pe care le-ar fi comercializat ulterior.

 

Mărfurile erau subevaluate la introducerea în ţară, sumele obţinute în urma comercializării acestora nefiind apoi înregistrate în evidenţele contabile ale agenţilor economici. În urma verificărilor a rezultat faptul că sumele obţinute din vânzarea acestor mărfuri erau convertite în valută cu ajutorul administratorilor unor case de schimb valutar, fiind apoi trimise în conturi bancare din străinătate.

 

Poliţişti verifică în cadrul acestei acţiuni şi posibilitatea ca reprezentanţii societăţilor comerciale vizate să fi comis şi infracţiuni de spălare de bani. Prejudiciul estimat a fi adus bugetului de stat depăşeşte suma de 300.000 euro.

 

Printre afaceriștii controlați se numără și Ion Alexandru, președintele Asociației de comercianți Româno – Chineză. De asemenea, Alexandru este și președintele complexului China Town, la inaugurarea căruia, în 2011, a participat și premierul de la acea vreme, Emil Boc.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed