Patriarhia îl „afurisește” pe CTP: „Oameni mici și veninoși”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a reacționat joi vehement la criticile din spațiul public la adresa Patriarhului Daniel, după ce Preafericitul a relatat cum, în 1989, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte ale Sf. Dimitrie, iar după numai câteva luni, regimul ceaușist a căzut. Oficialul BOR denunță „zvârcolirea unor inși desfigurați de grimase de ură incontrolabile”. Bănescu face referire, fără a-l nominaliza, la Cristian Tudor Popescu, cu trimitere şi la ”Adevărul”, publicaţia pe care acesta a condus-o în anii 90.

Se redeschid școlile? Anunț de ultim moment de la Monica Anisie: Pericolul este dincolo de poarta şcolii

”Cum să comentezi altfel decât în dificila cheie a compătimirii creştine, colcăiala cripto-socialistă din câteva nuclee mediatice infestate de cristofobie anti-ortodoxă şi din care se iţesc capetele pleşuve şi deloc limpezi, analfabete cultural şi religios ale unor pseudo-jurnalişti trăitori în bula lor de fiere, nu în realitatea obiectivă şi imediată care îi contrazice constant? Atacurile furibunde şi imunde la adresa Bisericii, numită obsesiv-compulsiv „goldporaţie” (termen folosit de CTP- nr.), la adresa unei personalităţi ca cea a Patriarhului, numit în mod agramat „Înalt Preafericitul”, zvârcolirea unor inşi desfiguraţi de grimase de ură incontrolabile care nu au nici cea mai vagă idee despre istoria reală, frecvent însângerată a României creştine, a creştinismului şi a Bisericii Ortodoxe, ipocrizia convenabil camuflată cameleonic, dar constant monstruoasă a acestor oameni mici şi veninoşi care în anul de răscruce morală a României, 1990, îi demonizau şi răstigneau public de pe poziţiile gazetăreşti ale „adevărului” pe protestarii reali şi curaţi din Piaţa Universităţii, unde comunismul travestit pervers în democraţie era denunţat lucid, toate acestea, dar şi multe altele (ne)păstrate în memoria noastră comună, spun tot ce e cu adevărat important despre aceşti oameni împuţinaţi moral, doldora de sine, săraci cultural şi pustii sufleteşte, care fac din invectivă, ironie obraznică, ridicolă paradă etică şi schimonosire a realităţii instrumente de analiză „jurnalistică”.

 

OMV Petrom se retrage din Kazakhstan după 22 de ani

 

Să ne rugăm, firește, și pentru ei, pentru acești jalnici campioni ai fentării adevărului și ai grosolanei înjurăturii publice mascate nătâng în critică semidoctă a unor lucruri pe care, orbiți de furie anticreștină, sunt incapabili să le înțeleagă! Acești oameni foarte sărmani caracterial au mai multă nevoie de rugăciunea noastră a tuturor și a Bisericii spre care scuipă în sus decât pot ei crede.

Credința în Adevăr (nearticulat), credința în Hristos mărturisit de Biserica vie, reală, neidealizată, dar nici strâmb imaginată de simplii gazetari eșuați în vedetism, această credință ne va dărui claritatea și frumusețea morală ce ne vor salva și ne vor înălța dincolo de „bâlciul deșertăciunilor” în care diavolul cu chip de om cumsecade, cap limpede, omniscient și neobosit justițiar ne invită permanent să trăim. Pe unii chiar cu un suspect și, desigur, vremelnic succes.”, a transmis Vasile Bănescu, într-o declaratie.

Cristian Tudor Popescu a scris miercuri un editorial intitulat Satană în sutană

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed