Inca din acel moment, administratia democrata a promis o viziune noua asupra problemelor, mutand accentul tratamentului anticriza la nivel macro. Planul Obama este unul adresat unei Americi a celor cu venituri mai degraba reduse, carora le sunt dedicate cele mai multe dintre stimulente si compensatii – de la reduceri de impozite la compensarea unor contributii la asigurarile de sanatate sau la subventionarea unor planuri educationale. In cifre, planul Obama are ca obiectiv sa creeze si sa conserve trei milioane de locuri de munca, sa asigure un plus anual de cel putin 3% cresterii anuale a Produsului Intern Brut si sa permita Americii adoptarea tehnologiilor viitorului in ceea ce priveste consumul de materii prime si automatizarea. Desi dupa adoptarea de catre Congres valoarea planului Obama a fost redusa, atingand in acest moment 787 de miliarde dolari, cu aproape 5% mai putin decat solicitase initial Executivul, nimeni din zona analistilor si a decidentilor nu crede ca acesta ar fi semnificativ afectat. Totodata, Casa Alba va avea la dispozitie, pe langa sumele alocate in cadrul planului Obama, si sumele alocate in cadrul TARP – Troubled Asset Relief Program -, in valoare de 700 de miliarde dolari, propus initial de catre fosta administratie pentru a sprijini sectorul bancar si extins apoi si in cazul altor mari companii din cadrul industriei americane. 

Economia SUA, pivotul economiei mondiale

Nu trebuie trecut cu vederea ca, dat fiind faptul ca economia americana ocupa in sistemul international o pozitie de pivot, de succesul planului Obama depinde, intr-o masura semnificativa, si iesirea din criza a altor mari economii ale lumii, pentru care Statele Unite constituie un partener principal de export. In primul rand, este vorba despre economiile tarilor vecine SUA – cea a Canadei (78,9% din exporturile canadiene se duc in Statele Unite), economie inclusa in grupul statelor industrializate G7, si cea a Mexicului (49,6% din exporturile mexicane se duc in Statele Unite), economie inclusa in grupul celor emergente BRIC. In al doilea rand, este vorba despre economiile puternic integrate cu cea a Americii – peste Oceanul Pacific, cea a Japoniei (20,4% din exporturile nipone se duc in Statele Unite), iar peste Oceanul Atlantic, cea a Uniunii Europene. Economia nipona si cea europeana se afla deja in recesiune, pe cand cea canadiana si cea mexicana se confrunta cu scaderi semnificative ale ritmurilor de crestere. Din acest lant al dependentelor din economia mondiala nu trebuie exclusa China (19,1% din exporturile chinezesti se duc in Statele Unite). Potrivit estimarilor, in 2008, valoarea totala a importurilor de pe piata americana, un indicator al importantei acesteia in sistemul mondial, ar fi de 2.190 de miliarde dolari.

Elementele planului Obama

Planul Obama urmareste sa stimuleze crearea de locuri de munca, sa revitalizeze sectoarele economice cu probleme si sa relanseze consumul. Bazat pe investitii, planul vizeaza cinci domenii principale – Energia – modernizarea retelei de transport a energiei electrice, eficietizarea consumului energetic de catre gospodarii, instiutii si unitatile de productie – Stiinta si tehnologia – constructia de noi facilitati de cercetare si extinderea la nivel national a retelei internet broadband – Infrastructura – constructia si repararea marilor artere nationale rutiere si feroviare, modernizarea cladirilor publice (in principal, implementarea in cadrul acestora a sistemelor de management eficient al consumului de energie), amenajari funciare – Educatia – modernizarea facilitatilor scolare (biblioteci si laboratoare), sustinerea programelor de scolarizare si perfectionare – Sanatatea – investitii in aparatura medicala si dezvoltarea bazelor de date. Planul prevede, totodata, importante reduceri fiscale acordate populatiei – de exemplu, in varianta initiala se prevedea o reducere de taxe de 500 de dolari anual pentru persoanele cu venituri reduse sau de 1.000 de dolari, in cazul unei familii cu venituri reduse, intr-un cuantum total de 140 de miliarde dolari -, dar si pentru companii – in acest caz este vorba doar despre o reesalonare a datoriilor.

Cum functioneaza planul

Sinergia este principiul pe care se bazeaza succesul planului Obama. Planul poate fi structurat pe trei niveluri. Primul nivel este constituit de investitiile publice – autoritatile federale vor stabili un numar de investitii de importanta nationala (autostrazi, cai ferate, amenajari fluviale), a caror executie va fi acordata, in baza unor proiecte, companiilor americane. Pe o treapta inferioara, dar tot la primul nivel, autoritatile locale (statele si municipalitatile) primesc bani de la guvernul federal, in baza unor proiecte de interes local, a caror executie va fi acordata in acelasi mod companiilor. La al doilea nivel apar furnizorii de materii prime si de servicii, care vor lucra cu companiile ce au contractat lucrarile publice. In final, al treilea nivel este reprezentat de catre simplul individ care, beneficiind de un serviciu sigur, va putea sa sustina consumul propriu. Un element esential al acestor sinergii este programul “Buy American”, care impune companiilor ce vor primi aceste lucrari publice sa utilizeze doar materii prime “made in USA”, aspect aspru criticat de catre partenerii comerciali ai Statelor Unite, care acuza natura protectionista a acestuia.

Ce au spus grupurile de lobby

Cum era de asteptat, diferitele grupuri economice au desfasurat o activite intensa de lobby pentru a obtine cat mai mult din planul Obama. Pe lista destul de lunga a “petitionarilor” s-au numarat producatorii de ciment si asfalt, care au solicitat facilitati pentru a participa la amplele proiecte de reparatie si constructie de drumuri si poduri, producatori de lapte si crescatori de animale, interesati de propunerea statului de a cumpara o parte din productie, pentru a stimula cresterea preturilor, sindicatele, interesate de atragerea catre noile santiere publice a somerilor, si chiar si statele federatiei, care solicita bani pentru bugetele locale. “In momentul in care ai pe masa de lucru un plan de stimulare economica, a carui valoare se afla undeva in jurul a 800 de miliarde dolari, vei avea, cu siguranta, foarte multe pareri referitoare la cum ar trebui cheltuiti acesti bani”, observa Chris Galen, purtator de cuvant al National Milk Producers Federation. Producatorii de ciment doreau ca administratia sa acorde mai multi bani pentru noile proiecte mari de autostrazi, poduri si amenajarea apelor, in vreme ce producatorii de asfalt vor ca administratia sa acorde mai multi bani pentru reparatia drumurilor existente. “Cand ai de-a face cu un drum care trebuie reparat rapid, ai nevoie de asfalt, in primul rand”, declara Margaret Cervarich, vicepresedinte al National Asphalt Pavement Association.

>Problema sprijinului politic

O problema majora a planului Obama este cea a sprijinului politic. Sustinut de democrati, din randurile carora face parte si noul lider de la Casa Alba, planul este contestat de catre republicani. Demn de semnalat este faptul ca, in Camera Reprezentantilor, toti republicanii au votat impotriva planului, iar in Senat, doar sase dintre acestia au votat alaturi de democrati. Acest lucru inseamna ca, pe durata celor patru ani de mandat si, in acelasi timp, de derulare a planului sau de relansare economica, Barack Obama va trebui sa aiba grija sa isi mentina o buna legatura cu toate fractiunile din partidul democrat, pentru a nu se confrunta cu o atitudine ostila din partea Congresului atunci cand va veni vorba despre aspecte precum cresterea deficitului bugetar, care va suporta, de altfel, intreaga povara a tuturor masurilor menite sa contracareze efectele crizei economice, fie ca este vorba despre TARP, planul Obama sau injectiile punctuale de capital.

‘Vom vedea primele semnale pozitive foarte repede, dar, pana cand cifrele din statistici se vor imbunatati, va trebui sa asteptam. Presedintele a spus si el ca, inainte de a ne fi mai bine, ne va fi mai rau.’ David Axelrod senior adviser al Casei Albe

‘In momentul in care ai pe masa de lucru un plan de stimulare economica, a carui valoare se afla undeva in jurul a 800 de miliarde dolari, vei avea, cu siguranta, foarte multe pareri referitoare la cum ar trebui cheltuiti acesti bani’ Chris Galen purtator de cuvant al National Milk Producers Federation

‘Reducerile de taxe pentru gospodarii, cu exceptia celor prea sarace, nu ar fi avut ce sa caute in planul de stimulare a economiei. Nici companiile nu ar fi trebuit sa beneficieze de reduceri de taxe, cu exceptia cazurilor in care se pune problema unor investitii.’ Joseph Stiglitz premiu Nobel pentru Economie

‘Trebuie sa avem in minte imaginea de ansamblu. Planul Obama trebuie inteles ca un program macro, nu ca pe o injectie locala.’ Adam Posen Peterson Institute for International Economics