Povestea fostului om al străzii căruia ANAF i-a pus poprire pe salariu după ce şi-a găsit serviciu

Arpad Kendi, un om care a trăit timp de zece ani pe străzile din Timişoara, a renunţat la viaţa de vagabond în urmă cu an. Ajutat de un om de afaceri din capitala Banatului, bărbatul şi-a schimbat radical înfăţişarea, a primit un acoperiş deasupra capului şi un loc de muncă.

La scurt timp după după ce a găsit putere să-şi schimbe viaţa, problemele l-au năpădit din nou pe omul care, în tinereţe, a fost miner la Lupeni. Zece ani de hoinăreală pe străzi s-au lăsat cu peste 1.000 de amenzi primite de la oamenii legii. Practic, a fost amendat, în medie, o dată la fiecare patru zile. Timişoreanul ar avea de plătit peste 44.000 de lei în contul sancţiunilor, motiv pentru care oficialii de la Fisc i-au pus poprire pe salariu.

„Când am ajuns pe stradă, au început să vină să mă întrebe cum mă cheamă, de unde sunt. Eram oprit aproape zilnic pentru identificare. După identificare, primeam amendă. Îi şi cunoaşteam deja pe poliţişti, la fel şi ei mă ştiau. După ce mi-am refăcut actele şi m-am angajat, am fost anunţat că trebuie să plătesc aceste amenzi. Am zis că trebuie să mă achit de amenzi. Procedura a început. În fiecare lună îmi trag din salariu 350 de lei. Până acum am plătit deja cam 2.000 de lei“, a declarat Arpad Kendi.

 

mai multe, pe adevarul.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed