Premierul Ponta dezaprobă scrisoarea propusă de preşedinte: Nu leg MCV de Schengen

„Dacă (preşedintele Traian Băsescu – n.r.) luptă pentru legarea Schengen de MCV, luptă împotriva intereselor României. (…) Ar fi recunoaşterea faptului că nu mai vrea să intrăm în Schengen. Eu, ca prim-ministru, nu o să fiu niciodată de acord cu aşa ceva (corelarea MCV cu aderarea la Schengen)”, a afirmat Victor Ponta, la RTV.

 

Pe de altă parte, premierul s-a declarat dispus să semneze „orice vrea preşedintele”, cu condiţia să nu lege MCV de Schengen, temă care va fi pusă în discuţie la Consiliul JAI din martie.

 

„Eu am propus o scrisoare. Preşedintele nu vrea să o semneze şi vine cu scrisoarea lui. Eu semnez orice vrea preşedintele, cu o singură condiţie: să nu leg MCV de Schengen. Asta cred că este împotriva intereselor României”, a spus Ponta, adăugând că, prin scrisoarea sugerată de Traian Băsescu, „singur îmi leg de picioare nişte ghiulele”.

 

Premierul Victor Ponta a anunţat lunea trecută, la Bruxelles, că autorităţile de la Bucureşti vor trimite o scrisoare către toţi şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană în care vor solicita un rezultat pozitiv cu privire la aderarea României la Spaţiul Schengen.

 

El a explicat că ideea scrisorii a fost discutată şi cu şeful executivului comunitar, Jose Manuel Barroso, şi cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy.

 

În replică la propunerea premierului, preşedintele Traian Băsescu a declarat că Victor Ponta, preşedintele Senatului, Crin Antonescu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ar trebui să trimită o scrisoare tuturor Guvernelor europene în care să ia punct cu punct aspectele negative din raportul referitor la mecanismul de cooperare si verificare (MCV) şi să transmită poziţia cu privire la cele semnalate.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed