Conform proverbului, o cămilă este un cal proiectat de un comitet. Creaturi la fel de slute sunt plăsmuite din încercările naţiunilor europene de a-şi remodela sistemele de guvernare consfinţite prin Constituţii. Irlanda şi Italia sunt două exemple tipice.

Schimbările în curs de desfăşurare sunt menite să amelioreze calitatea vieţii politice. Dar rezultatele nu vor fi la înălţimea aspiraţiilor susţinătorilor schimbării. În cazul Ungariei, foarte diferit de celelalte, motivele din spatele reformelor sunt mai puţin ghidate de interesul public, şi vor face mai mult rău decât bine, scriu cei de la Presseurop.

Reforme pentru stabilitatea economică

Liderii politici de la Dublin şi Roma consideră că există o legătură între reforma constituţională şi lupta pentru a depăşi crizele economice naţionale, specifice în momentul de faţă zonei euro. Guvernul irlandez propune desfiinţarea Senatului, organul legislativ superior.

Un referendum în acest sens ar putea fi organizat până la sfârşitul acestui an. Având în vedere dispreţul cu care alegătorii irlandezi îi tratează pe politicienii lor – în urma felului în care au gestionat una dintre cele mai spectaculoase prăbuşiri financiare din istorie – nu ar fi nicio surpriză dacă ar nimici Senatul şi ar dansa o săptămână pe ruinele lui.

Coaliţia de stânga-dreapta italiană intenţioneaza să revizuiască legea electorală şi să se descotorosească de un întreg nivel de guvernare: cele 86 de provincii care se cuibăresc alene între cele 20 de regiuni ale Italiei şi 8 000 de municipalităţi.

Guvernul doreşte, de asemenea, să reducă Parlamentul şi să pună capăt sistemului, datând din 1948 şi unic in Europa, conform căruia Camera Superioară şi cea Inferioară au exact aceleaşi puteri legislative. Termenul limită pentru adoptarea acestor schimbări este sfârşitul anului 2014, dar, în cazul în care coaliţia s-ar prăbuşi, reformele ar putea dispărea ca un nor de fum.

Enda Kenny şi Enrico Letta, prim-miniştrii irlandez şi italian, îşi apără propunerile cu argumentul că modernizarea instituţiilor politice va consolida democraţia, va produce legi mai bune şi va contribui astfel, în mod direct şi indirect, la prosperitatea şi la stabilitatea economică.

Instinctul incurabil al clasei politice

Ei mai afirmă, de asemenea, că societăţile lor afectate de austeritate aşteptă pe bună dreptate să fie reduse cheltuielile cu politicienii şi instituţiile lor. În acest spirit, guvernul domnului Kenny estimează că eliminând Senatul, i-ar scuti pe contribuabilii irlandezi de 20 de milioane de euro pe an.

Economiile de pe urma desfiinţării provinciilor italiene, şi din reducerea numărului de parlamentari de la Roma, ar fi chiar şi mai mari: de sute de milioane de euro pe an. Domnul Letta are meritul de a fi recunoscut costul scandalos de mare al sistemului politic din Italia, începând cu anii 1960, datorită instinctului incurabil al clasei politice de a-şi umple buzunarele pe cheltuiala publică.

Dar, având în vedere slaba performanţă economică a Italiei de la intrarea în zona euro, în 1999, nu ar fi bine să înceapă cu provinciile. Într-un context de politică economică, provinciile pot fi cel mult considerate ca jucători mărunţi.

De asemenea, Senatul irlandez nu poate fi considerat cu adevărat responsabil pentru dezastrele financiare ale epocii euro. Putem da vina, în schimb, pe politicienii care au fost în cârdăşie cu industria de construcţii şi promotorii imobiliari. Poate că, în 2008, Senatul ar fi putut să dezbată mai mult decizia fostului guvern de a salva băncile falimentare din Irlanda.

Dar realitatea este că Senatul nu are multă putere asupra politicii financiare. În noul sistem constituţional prevăzut în Irlanda, nimic nu ar putea opri un guvern, un organ legislativ unicameral, sau o ceată de bancheri iresposabili, să comită noi greşeli – deşi, să sperăm, nu de amploarea celor din 2008.

Un exemplu sfruntat de reformă

Cel mai util, în Italia, ar fi un sistem reformat de partide politice care să înceteze a trimite în Parlament, la fiecare alegere, sute de avocaţi şi alţi reprezentanţi profesionişti ai intereselor personale. Aceşti legiuitori sunt îndepărtaţi de alegătorii care i-au plasat în funcţie, dar sunt uimitor de calificaţi pentru a extrage esenţa liberalizării din facturile destinate avansării reformelor economice şi concurenţei.

Revizuirea sistemului electoral şi modificarea puterilor celor două Camere ale Parlamentului ar putea genera guverne ceva mai stabile. Dar este puţin probabil ca aceste schimbări să împrăştie privilegiaţii sabotori ai reformei, care se opun relansării economice în Italia. În absenţa unui vânt proaspăt care să sufle peste cultura politică a naţiunii, reformele constituţionale propuse – dacă vor fi adoptate vreodată – nu ar putea conduce decât la crearea unui bloc antireformist în proaspăt consolidata Cameră Inferioară.

Cu toate acestea, exemplul cel mai sfruntat de reformă constituţională prost concepută este cel pe care îl întâlnim în Budapesta. Ungaria s-a eliberat de comunism în anii 1989-1990, dar, spre deosebire de vecinii săi, i-a fost greu să înlocuiască, în ultimii 20 de ani, Constituţia din perioada comunistă. Ţara a aderat la UE în 2004, dar, confruntată fiind cu probleme financiare, a avut nevoie în 2008 de un plan de salvare dirijat de Fondul Monetar Internaţional. Modificările constituţionale radicale din 2011 nu au fost inspirate de dorinţa de a îmbunătăţi democraţia maghiară sau calitatea reglementărilor privind politica economică.

Ele reflectă, mai degrabă, eforturile depuse de partidul de guvernare, Fidesz, de a-şi înrădăcina supremaţia politică. Una din căile spre acest obiectiv este cea a unei reforme electorale, deja înfăptuită, care va reduce numărul de locuri în viitorul Parlament al Ungariei, care urmează să fie ales în 2014, de la 386 la 199. Această reducere va limita cu siguranţă capacitatea partidelor mai mici decât Fidesz de a participa la activitatea legislativă.

În Irlanda şi Italia, modificările propuse merită probabil să fie încercate, dar ele nu vor fi un leac miraculos pentru culturile politice impregnate de egoism şi de insolenţă financiară. Cât despre Ungaria, Fidesz confundă reforma constituţională cu interesele de partid.