Prima medalie de aur olimpică pentru Canada la Vancouver (VIDEO)

Primele zile de concurs de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Vancouver au adus sportivilor participanţi 30 de medalii, din care 10 au fost din cel mai preţios metal. Canada a reuşit să se impună pentru prima dată într-o probă olimpică pe propriul teren, Alexandre Bilodeau adjudecându-şi medalia de aur în proba de schi acrobatic, în timp ce liderul provizoriu al clasamentului general pe medalii este, surprinzător, Franţa.

Cea mai mediatizată probă, însă a debutului jocurilor olimpice a fost cea de sanie. În vârstă de 20 de ani, germanul Felix Loch a devenit, cel mai tânăr sportiv care câştigă medalia de aur la la această disciplină în cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă. Poziţia a doua a revenit tot unui german, David Moeller , în timp ce dublul campion olimpic Armin Zoeggler şi-a adjudecat la medalia de bronz.

Spectacolul sportiv de la Vancouver a fost, însă umbrit de moartea unui sportiv georgian, la antrenamentele oficiale de dinaintea startului probei de sanie. Pe lângă tragica dispariţie a lui Nodar Kumaritashvili, organizatorii s-au confruntat şi cu manifestaţii violente din partea unui grup de protestatari anti sărăcie. Peste o mie de persoane au mărşăluit scandând lozinci anti-olimpice şi au distrus mai multe obiective din centrul Vancouverului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed