Primul tramvai nou cumpărat la Timişoara în ultimii peste 30 de ani a pornit pe traseu / Este primul dintr-un lot de 21 cumpărate de la firma Bozankaya Otomotiv din Turcia

Un al doilea tramvai din set a ajuns în noaptea de luni spre marţi la Timişoara şi va intra în probe, urmând să fie pus repede în circulaţie, întrucât omologarea a fost deja obţinută după mai multe luni de teste realizate cu prima garnitură.

 

Conform unui calendar întocmit la semnarea comenzii, celelalte 19 tramvaie construite de firma Bozankaya Otomotiv din Turcia vor ajunge la Timişoara până în anul 2023.

 

Marţi după-amiază, cursa inaugurală a pornit de la Muzeul de tramvaie ”Corneliu Miklosi” de pe bulevardul Take Ionescu din Timişoara, având la bord reprezentanţii Primăriei Timişoara, ambasadorul Turciei la Bucureşti, jurnalişti şi alţi invitaţi.

 

Fiecare mijloc de transport costă 11,58 milioane de lei, cu TVA inclus, are 30 de metri lungime şi o capacitate de 200 de călători, din care 48 de locuri pe scaune. Costă aproape 50 de milioane de euro, din care mai bine de 80% reprezintă fonduri europene nerambursabile obţinute prin Programul Operaţional Regional. Restul sumei va fi acoperită de municipalitate printr-un credit.

 

Ultimul tramvai din lotul de 21 comandate trebuie să ajungă cel târziu în octombrie 2023.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed