Prins de DNA, Irinel Popescu reacționează: „Campanie concertată de discreditare a valorilor românești”

Directorul Centrului de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni din Bucuresti, Irinel Popescu, sustine ca dosarul in care este acuzat ca ar fi promis 100.000 de euro anchetatorilor reprezinta „o inscenare pusa la punct extrem de minutios de catre reprezentantii DNA”.

Afirmatia sa vine in contextul in care, miercuri, Directia Nationala Anticoruptie a anuntat ca a dispus trimiterea in judecata a medicului Irinel Popescu intr-un dosar in care este acuzat de dare de mita, dupa ce ar fi promis ca va oferi suma de 100.000 euro organelor de urmarire penala din cadrul DNA, investite cu instrumentarea si solutionarea unor cauze in care acesta ar fi fost vizat, pentru a se dispune masuri procesuale favorabile lui (in ceea ce priveste aplicarea unor masuri asiguratorii) si in final solutii de netrimitere in judecata.

Medicul Irinel Popescu precizeaza, intr-un comunicat remis Agerpres, ca situatia prezentata mass-media este „trunchiata, contrara realitatii, menita doar sa induca in eroare opinia publica”.

„In realitate, dosarul ce a facut obiectul acestui comunicat reprezinta o inscenare pusa la punct extrem de minutios de catre reprezentantii DNA, fiind relevant ca opinia publica si reprezentantii mass-media sa cunoasca faptul ca subsemnatul nu am promis, nu am oferit si nici nu am dat vreunei persoane o suma de bani sau alte foloase, pentru a obtine solutii favorabile in dosarele aflate in instrumentarea organelor de urmarire penala”, arata Irinel Popescu.

El mai sustine ca dosarul a fost deschis dupa ce in cauza in care era cercetat (redeschisa dupa ce se dispusese de catre un procuror DNA o solutie de neincepere a urmaririi penale fata de el) „toti expertii, inclusiv expertul DNA, au concluzionat” ca, in calitate de presedinte al CNAS, a respectat „intocmai legea, iar alegatiile privind presupusa fapta de abuz in serviciu erau vadit nefondate”. „Desigur, pentru ca nu a convenit acuzarii, expertiza a fost anulata, iar subsemnatului i s-a realizat aceasta inscenare”, afirma medicul.

„Este regretabila toata aceasta campanie concertata de discreditare a valorilor romanesti din medii precum educational, cultural, medical, juridic, academic samd., sau a mediului de afaceri cu capital romanesc. Este regretabil ca, in Romania anului 2021, in anumite cauze, unicul scop al procesului penal, respectiv aflarea adevarului intr-o cauza penala, este deturnat in favoarea unor interese obscure ce nu au corespondent in valorile unui stat democratic”, declara medicul Irinel Popescu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed