Reforma în Sănătate se anunţă în decembrie, dar se face din 2013

„Dacă legea Sănătăţii se aprobă până la finele lui 2011, ar putea intra în vigoare pe partea de asigurări private (n.red. case private) cel mai devreme în 2013. Dacă toate merg şnur!”, a declarat pe 16 noiembrie  Cristian Vlădescu, directorul general al Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar.

Proiectul de lege a Sănătăţii va fi gata în 2-3 săptămâni, dacă actorii implicaţi în elaborarea sa, adică CNAS, Administraţia Prezidenţială, şi Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Finanţe, vor ajunge la o înţelegere, a mai declarat Cristian Vlădescu.

Pachetul de bază va fi finalizat la mijlocul lunii decembrie, a declarat astăzi, 16 noiembrie, Ladislau Ritli, ministrul Sănătăţii. Pachetul de bază care acum e practic nelimitat, va fi gândit ca o listă negativă de servicii medicale pe care nu le va mai suporta. Ritli a mai anunţat că fondurile pentru medicina de familie vor creşte cu 15% în 2012.

Iată lista propunerilor anunţate de Cristian Vlădescu pentru noua Lege a Sănătăţii:
Pachetul de bază va fi acelaşi pentru toate casele private.

Casele private nu vor avea dreptul să refuze vreun pacient pe niciun criteriu.

Pacienţii au libertatea să-şi aleagă asiguratorul privat.

Fiecare companie de asigurări îşi va atrage pacienţi care se vor înscrie voluntar la o casă într-un termen dat. Pacienţii care nu se înscriu la un asigurator privat în acel termen, vor fi distribuiţi aleatoriu la asiguratorii privaţi.

Durata minimă de contractare a asiguratorului privat este de an. Dacă eşti nemulţumit de casa privată la care te-ai asigurat, te muţi la o alta, după un an de zile.

Casele private se vor bate pe pacienţii predispuşi la îmbolnăviri, pe bolnavii cronici, pentru că ei vor aduce mai mulţi bani asiguratorilor.

În alte cuvinte, casele private vor primi bani funcţie de numărul de pacienţi bolnavi înscrişi, în mod similar cu cabinetele de medicină de familie. Cu cât au înscris mai mulţi bolnavi cronici şi pacienţi care apelează mai des la servicii medicale, cu atât vor avea mai mulţi bani.

Asiguratorii privaţi care vor proba că pot face management sanitar vor fi stimulaţi prin acordarea unor avantaje fiscale suplimentare, dacă acceptă regulile jocului impuse de CNAS.

Casele private vor putea încheia contracte cu spitale, dar şi doar cu anumiţi medici din spitale.

Mai departe, acelaşi spital va putea avea contracte cu mai multe case de asigurări.

De asemenea, acelaşi medic va putea avea contracte cu mai mulţi asiguratori care-l solicită.

Nu se schimbă proprietarii spitalelor.

O propunere vizează crearea unui registru naţional al profesiilor medicale reglementate.

O altă propunere vizează reducerea numărului de exceptaţi de la plata contribuţiei la Sănătăte.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed