Rezervele valutare au scăzut în aprilie cu 2,1% faţă de martie, la 32,07 miliarde euro

În aprilie, intrările au însumat 759 milioane euro, reprezentând „modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele”, se arată în comunicat.

Totodată, ieşirile din luna aprilie au fost de 1,453 miliarde euro, reprezentând „modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice externe directe şi garantate de stat precum şi deprecierea dolarului american şi lirei sterline faţă de euro cu impact asupra diminuării valorice a părţii din rezerva internaţională denominată în aceste două valute”.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,440 miliarde euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 aprilie 2011 au fost de 35,513 miliarde euro, faţă de 36,123 miliarde euro la 31 martie 2011.

Plăţile scadente în luna mai 2011 în contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 238,93 milioane euro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed